Tin bine minte una din zilele care mi-au marcat copilaria, ba chiar si adolescenta. Nu cred ca astazi toti adolescentii se regasesc in exceptiile aratate la televizor.
Adolescente-tarfulite, scapate de sub controlul parintilor sau pusti dereglati au existat mereu, doar ca n-au aparut prin ziare, asa ca sunt convins ca exista si azi multi adolescenti care traiesc aceeasi poveste pe care am trait-o si eu intr-o zi, candva. Ziua in care am fost daramat sufleteste a fost cea in care am aflat, citind „Vicontele de Bragelonne” ca D’Artagnan a murit…
Manat de amintirile astea am ajuns la noul film American „Cei trei muschetari“, o oribilitate care n-are nimic de-a face cu copilaria mea… Noul blockbuster e unul din cele mai urmarite filme ale acestui an… Prea putin din ce e in cartea lui Dumas am regasit in mizeria americana de tip Rambo… Batalii aeriene, amenzi date muschetarilor pentru ca si-au parcat gresit caii… Oribil…
Oare nu ar fi normal ca atunci cand o opera faimoasa e facuta praf, modificata in te miri ce adaptari moderne, sa scrie pe afis ca nu e vorba de opera clasica? E ca si cum ai cumpara un televizor, dar acasa, deschizand cutia, gasesti un laptop… Tot cu ecran, tot cu butoane, tot la curent…
M-au pacalit, chiar credeam ca doua ore o sa-l revad pe Richelieu , pe care-l stiu eu si o sa o urasc pe Milady, asa cum am facut-o atunci, candva…
E cunoscut faptul ca Dumas a fost baiatul unei negrese si al unui creol, deci a avut sange de negru, se vede asta cu ochiul liber in orice fotografie care-l infatiseaza… E binecunoscuta si anecdota conform careia, auzind in foaierul unui teatru un individ soptind ca Dumas „ar avea mult sange negru”, i-a replicat: „E perfect adevarat, domnule, am sange negru. Tatal meu era mulatru, bunicul era negru si stra-stra-mosul meu era maimuta. Avem, prin urmare, aceeasi origine. Numai ca a mea porneste aco
