Nici măcar într-un an agricol bun, cum e 2011, ţăranul român nu e fericit. Deşi pământul a dat rod bogat, oamenii care muncesc ogorul cât e ziua de lungă, din primăvară până-n toamnă, se caută acum prin buzunare şi văd că sunt goale. Nu s-au ales cu mai nimic, deşi au vândut stive de varză şi de cartofi, tone de mere sau munţi de cereale.

Am colindat zilele trecute prin mai multe sate din judeţul Dâmboviţa, stând de vorbă cu oamenii. Toţi se plâng din cauză că nu există un sistem eficient de colectare şi comercializare a mărfurilor agricole. Mulţi nu au posibilitatea să-şi transporte marfa în pieţele din marile oraşe. Dar şi acolo, dacă ar ajunge, nu mai au loc de intermediari. Şi atunci ţăranii stau în poarta casei sau pe marginea şoselei şi aşteaptă să vină samsarii, să le cumpere roadele pământului.

Plus de asta, ţăranul e presat să-şi vândă marfa pe mai nimic, de teamă să nu se strice. Cu atât mai mult cu cât în acest an recolta e mare. Dacă n-o vinzi repede, se strică.

Pentru că mai e o mare problemă în agricultura României - nu există depozite în care micii producători să-şi păstreze recolta pe o perioadă lungă, încât să-şi vândă produsele la momentul oportun, pe un preţ cât mai bun.

„Degeaba avem producţie mare"

„Ultima găină din gostat suntem noi, ţăranii", zice cu năduf Lazăr Sfetcu, din comuna Băleni. Localitatea de peste 8.000 de sufletele e dominată de bulgari, în proporţie de 57%. Interlocutorul nostru face parte dintr-un grup de şase familii, care deţin în total 20 de hectare de teren arabil. La marginea comunei e un întreg „cartier" de solarii, dar şi alte terenuri, frumos parcelate şi lucrate cu migală, de unde se scot roşii, castraveţi, ridichi negre, pătrunjel, ţelină, conopidă, varză albă şi roşie, păstârnac, ardei iute, gogoşari, sfeclă roşie, ceapă roşie, praz.

Producţie bună, nimic de zis - 20 de tone