… cu un răspuns. Astfel am simţit cînd, acum cîteva săptămîni, am primit la redacţie, la TVR, o scrisoare de la un cititor al Dilemei vechi. Faptul în sine m-a impresionat. În primul rînd, cine mai pune mîna pe o foaie de hîrtie şi un pix pentru a reacţiona la un articol, emisiune etc.? Ajung forumiştii de serviciu de pe site-uri. Prea puţine reacţii de acest gen sînt demne de luat în seamă. Cele mai multe sînt imunde, debitează insanităţi şi pot fi analizate de un posibil doctorand în analiza bestiarului digital. Sincer, mă întreb dacă domnul Pleşu poate să citească ce se postează sub fiecare articol scris de dînsul. Să recomanzi un restaurant care serveşte o friptură bună mi se pare util pentru cititori, amuzant, relaxant. Să citeşti o asemenea recomandare scrisă în stilul inconfundabil al numitului autor se poate dovedi o adevărată plăcere. Ce legătură poate avea asta cu epitete de gen „slugoi băsist“ mă depăşeşte. De cîte ori citesc postările de la articolele domnului Pleşu, mă apucă depresia. Aşa că nu le mai citesc. Pun virulenţa pe seama tehnologiei celei noi, digitale, care a democratizat scrisul public şi îl face mult prea lesnicios, astfel încît orice om cu păreri ferme devine accesibil întregului mapamond.

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratCu atît mai mult m-a impresionat gestul cititorului. Domnul M. Costin (astfel s-a semnat) a găsit o foaie de hîrtie, un pix şi, mai ales, răgazul pentru a pune pe hîrtie ceea ce crede despre un articol din Dilema veche. În linii mari, domnia sa apreciază articolele pe care le scriu (îi mulţumesc pentru cuvintele bune), dar nu este de acord cu părerea mea în „chestiunea Roşia Montană“. Vorba lui Mircea Vasilescu: „Vrei să trezeşti reacţii, scrii despre Roşia Montană, cîinii vagabonzi, Catedrala Mîntuirii Neamului sau icoanele din şcoli“. Aşa că le-am băgat