- timpul catedralelor cu plată -

„Această biserică este un muzeu al Frumuseţii, din trecut şi din prezent / poţi să te bucuri de el din plin. / Dar această biserică înseamnă ceva mai mult: pentru credincioşi, este un spaţiu sacru / o Casă a lui Dumnezeu. / Multe generaţii au venit aici şi mulţi vin şi astăzi / Cu cea mai mare bucurie sau în cea mai adîncă suferinţă, / la răscrucea vieţii lor sau doar în trecere. / Fie ca acest loc să devină unul al liniştii şi pentru tine / unde, poate, te vei apropia / de Sursa a tot ce e viu.“

Cu aceste cuvinte scrise în toate limbile de circulaţie internaţională sînt întîmpinaţi turiştii care vin în valuri în somptuoasa catedrală Notre-Dame din Bruges, Belgia. Spre deosebire de alte construcţii similare, monumente ale unui apus timp al catedralelor care supravieţuiesc în Occidentul post-creştin, aici, cineva a simţit nevoia să le amintească amatorilor de călătorii şi vacanţe că se află, totuşi, într-un loc sfînt: scopul iniţial al acestui lăcaş, pe cale să se stingă definitiv în mileniul III după Hristos. O poetică şi inspirată aducere-aminte a rostului aflat la fundaţia acestei zidiri.

Notre-Dame din Bruges este o catedrală reprezentativă pentru a arăta de partea cărui talger înclină balanţa – muzeu sau spaţiu sacru. Este împărţită într-o zonă cu intrare plătită – pentru turişti, şi una fără plată – pentru credincioşii veniţi să se roage, să se reculeagă, să se spovedească sau să participe la liturghie. Într-o parte, o mulţime care curge fără contenire, formată din vizitatori din toată lumea, a căror îmbulzeală gălăgioasă seamănă, fără exagerare, în orele de vîrf de la sfîrşit de săptămînă, cu intrarea barbarilor în Roma aflată în declin. De partea cealaltă, cîteva zeci de credincioşi, mai ales de vîrsta a treia, vădit intimidaţi de afluxul de oameni gata să se calce în picioare pentru un loc mai în faţă, la c