Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei mistreţi şi doi porci domestici, identificaţi anul acesta cu trichineloză

Publicat in Adevarul, joi 24 noiembrie 2011 ·

Specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu estimează că anul acesta, în judeţ, vor fi tăiaţi de sărbători aproximativ 15.000 de porci, şi le recomandă celor care sacrifică animalele să nu sară peste examenul trichineloscopic.

CITIȚI ȘI:

Vulpe turbată prinsă în subsolul unui bloc din Sibiu

Inspectorii sanitar veterinari au retras de la vânzare peste 30 de tone de alimente

Aproximativ 15.000 de porci vor fi tăiaţi în judeţul Sibiu, de sărbători, potrivit estimărilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu.

“Pentru a prevenii îmbolnăvirea populaţiei consumatoare de carne şi preparate derivate, după sacrificarea porcilor domestici, sau vânat sălbatic (mistreţ, urs) proprietarul sau consumatorul are obligaţia să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei”, spune medicul Ioan Penţea, purtător de cuvânt al instituţiei.

În acest an, în urma examenelor efectuate în abatoare, la laboratorul de diagnostic din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu şi circumscripţiile teritoriale au fost diagnosticaţi cu trichineloză trei mistreţi şi doi porci domestici, iar 19 persoane care au consumat carne infestată au ajuns la spital.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după anunțul că USR nu poate face campanie pentru el la alegerile prezidențiale

Libertatea acum 24 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat sâmbătă, 12 aprilie, că nicio autoritate nu poate interzice activitățile politice ale unei persoane, după apariția informației că USR nu poate face campanie pentru el, pentru că o are candidată

Comisia Europeană pregăteşte măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

News.ro acum 59 minute
Comisia Europeană intenţionează să adopte săptămâna viitoare măsuri de urgenţă pentru a stopa răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters. În ultimele două luni, în

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Ministerul Energiei lansează un program pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, cu un buget total de 150 de milioane de euro / Cine poate depune proiecte

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei anunţă că lansează ”cel mai ambiţios program” pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, sprijinit din Fondul pentru Modernizare, cu un buget total de 150 de milioane de euro. ”Ministerul Energiei lansează cel mai a

VIDEO Marcel Ciolacu: „Sper că nu suntem atât de blestemați încât să trebuiască să alegem între un președinte care a tăiat apa și unul care a dat prea multă apă” / „Victore, tu ai un dușman”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut două discursuri în cadrul evenimentelor electorale organizate sâmbătă la Bacău și Piatra Neamț pentru Crin Antonescu, candidatul pe care social-democrații îl susțin alături de PNL și UDMR la alegeril

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Luka Modric şi Lucas Vazquez ar putea pleca de la Real Madrid în această vară

News.ro acum o ora
Luka Modric (39 de ani) şi Lucas Vázquez (33 de ani) îşi vor încheia contractele cu Real Madrid în această vară şi este puţin probabil să le prelungească, potrivit cotidianului madrilen AS . David Alaba (32 de ani), al cărui contract expiră în 2026,

„Luna Roz” strălucește în acest weekend. Care este momentul ideal pentru a putea fi observată

G4Media acum o ora
Luna plină din aprilie, supranumită „Luna Roz” sau „Luna Pascală”, va apărea spectaculos pe cer în seara zilei de sâmbătă, 12 aprilie, însoțită de Spica, una dintre cele mai luminoase stele vizibile pe bolta cerească, scrie adevarul.ro. Este prima l

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

Vremea

București
acum

13°
sâm.

3°/13°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

10°
sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

12°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°