Uneori, iubirea vieţii se află la o aruncătură de băţ, dar ai nevoie de 20 de ani ca să te-mpiedici de ea. Atât le-a luat lui Cristian şi Alinei să se întâlnească, deşi locuiau în acelaşi cartier, la câteva străzi distanţă.

Noroc cu Eliza, cea mai bună prietenă a Alinei, care pusese ochii pe un coleg de la facultate şi-i tot povestea despre el. Unul cu ochii negri, pasionat de folclor şi tradiţii, cu zâmbet larg şi idei naţionaliste. Nu că ar fi fost Cristian cine ştie ce, dar ieşea în evidenţă, căci din trei băieţi câţi erau în grupă, el era cel mai răsărit. Curiozitatea a început să-i dea ghes Alinei. „Eliza mi-a lăsat aşa o impresie că trebuie să-l cunosc şi că, probabil, ­mi-ar fi bine să fac asta."

Ca studentă în anul I la Comunicare, Alina petrecea în sala 4 de la al doilea etaj al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti mai mult timp decât acasă. Acolo, printre cărţile de filosofie, ştiinţele comunicării şi relaţii publice, a descoperit cărţile de folclor, pe care a început să le citească.

Apoi, într-o după-amiază de februarie din anul 2004, a însoţit-o pe prietena ei la ­cursul de Statistică de la Facultatea de Geografie. O convinsese pe Eliza, dar mai ales pe ea însăşi, că singurul motiv pentru care merge acolo e să asiste la un curs interesant. „Nici faţă de mine nu voiam să recunosc că de fapt mă duceam ca să-l cunosc pe Cristi."

Amfiteatrul „Simion Mehedinţi" era arhiplin în ziua aceea. Toţi studenţii de anul I, o sută şi ceva, veniseră la curs, cu zelul lor de boboci care vor să treacă toate examenele cu nota 10. Şi în toată înghesuiala aia, Cristian a văzut-o pe Alina. „Imediat am remarcat-o. Era cu colegii mei. Plus că se potriveşte cu ce fete-mi plac."

Primul contact a fost timid şi deconcertant. „Am dat mâna? Nu. Am venit şi m-am aşezat lângă tine. Ai spus că eşti Alina şi-apoi ai plecat... Te