Michael Haulică: Lucian, sînt 20 de ani de cînd Dan Merișca nu mai este. Cum e sefeul românesc fără el?
Lucian Merișca: Dan Merișca nu a fost/este numai al sefiștilor, ci și al iubitorilor de dans contemporan, film, artă fotografică, yoga, muzică electronică, show umoristic, presă studențească și activități studențești în general. E adevărat, însă, că fandomul creatorilor și amatorilor de SF, mai bine conturat din punctul de vedere al grupurilor sociale, îi datorează mai mult și – trebuie s-o spunem – are o memorie mai bună... Îmi amintesc, de exemplu, o idee a lui Alexandru Mironov, din vremea cînd a fost ministru al Tineretului: Casa Studenților din Iași (care nu ține de acest minister), instituție care nu poartă nici un nume, ar trebui să se numească „Dan Merișca“! Alții spuneau că Sala mare de spectacole. Eu am propus instalarea unei plăci memoriale pe unul dintre pereții clădirii în care Dan a dat tot ceea ce era mai bun în el, în toate domeniile.
În 1991, la intrarea definitivă în legendă a lui Dan Merișca, Cristian Tudor Popescu, format sau încurajat de Dan la începuturile sale scriitoricești, a scris despre el în prima pagină din Adevărul, iar Dan Alexe, un quasarian de la Bruxelles, a pomenit trista veste la Radio Europa Liberă. Puțin după aceea, CTP a tras concluzia că tot SF-ul românesc a intrat în mormînt, afirmație luată ad litteram de criticul literar Nicolae Manolescu, deși ar fi fost mult mai onest și mai simplu să spună că nu cunoaște subiectul sau să nu facă referire la el. Oricît ne-am opune noi și am demonstra cu hîrtii că trăim, această opinie a specialistului va mai dăinui vreo 500 de ani...
Dacă Dan ar fi printre noi, ce crezi că ar fi altfel în sefeul românesc?
L.M.: Entuziasmul. Prietenia. Încrederea în noi înșine și în creativitatea noastră. Colaborarea dintre noi.
Dar aceasta este o ucronie, desigu
