Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul din 2012 nu-i sărăceşte pe toţi. Vezi care sunt ministerele ce beneficiază de fonduri suplimentare

Publicat in Antena 3, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Mai multe ministere şi instituţii publice vor avea mai mulţi bani de cheltuială. Printre privilegiaţi se numără ministerul Mediului, al Sănătăţii şi al Transporturilor.

Dintre ministere, cea mai mare suplimentare o primeşte cel al Mediului: 700 de milioane de lei în plus. Cu un buget total de 2,9 miliarde de lei, ministrul Borbely spune că va putea accesa fonduri europene pentru construirea reţelelor de apă şi canalizare, dar şi pentru dezvoltarea unor sisteme de management al deşeurilor. Alţi bani vor merge în proiecte împotriva poluării.

Cu un buget ceva mai mare se poate lăuda şi ministrul Sănătăţii. Sumele ar trebui să fie suficiente pentru plata datoriilor restante, dar şi pentru o mai bună funcţionare a spitalelor. Bugetul Ministerului Sănătăţii în 2012 va fi de peste 5,4 miliarde de lei, cu 13,2 % mai mare decat suma acordată anul acesta, înainte de rectificări. Ministrul intenţionează să facă economii la cheltuielile cu personalul şi să dea mai mulţi bani pentru bunuri şi servicii.

Un alt câştigător este ministerul Transporturilor, care primeşte 14,7 miliarde lei, cu o jumătate de milion de lei mai mult faţă de alocarea iniţială din 2011. Datoriile companiilor CFR vor mânca aproape 7 procente din această sumă. Restul de bani însă se chetuiesc pentru proiecte de investiţii şi cofinanţări.

Mai mulţi bani decât anul acesta vor mai primi şi ministerele Finanţelor, Apărării Naţionale, Economiei şi Afacerilor Externe. Suplimentările nu depăşesc însă 200 de milioane de lei.

De o alocaţie bugetară de trei ori mai mare faţă de anul acesta va beneficia Agenţia Naţională de Integritate. De la nici 14 milioane de lei, va ajunge la aproape 43.

Buget 2012: Ce ministere vor primi fonduri mai puţine pentru anul următor

Mai multe ministere şi instituţii publice vor avea mai mulţi b

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 39 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°