Internetul e un paradis pentru consumatori, dar un iad pentru cetăţeni. Asta e concluzia comentatorului Evgheni Morozov, un scriitor interesat de implicaţiile social-politice ale internetului.

În finalul comentariului „Occupy the Net!", omul ros de partea întunecată a libertăţilor din lumea virtuală şi de dictaturile digitale (deloc de neînţeles pentru cineva provenind din Belarus) ne propune chiar asta ‒ să ocupăm netul. Pentru a-l elibera, fireşte, de aberaţii după cum urmează: contul de Facebook al deţinutului politic Mihail Hodorkovski e suspendat şi i se cere să îşi decline identitatea dintr-o închisoare siberiană; scriitorului Salman Rushdie i se pune în vedere că nu poate figura pe aceeaşi reţea de socializare decât sub numele de Ahmed Rushdie?!; din China în Egipt, se dezactivează pagini într-o veselie, în timp ce în SUA victimele unor condamnaţi continuă să fie hărţuite prin intermediul aceleiaşi invenţii a lui Mark Zuckerberg la care vreo opt sute de milioane dintre noi se închină de dimineaţa până seara.

Dar, pentru numele noilor dumnezei virtuali, am ocupat netul deja! Cu mult înaintea pieţei Tahrir, unde se vede zilele astea că iarna e ca primăvara. Sau a altor pieţe, unde poliţia închide gura protestatarilor cu sprayuri lacrimogene.

Mai întâi, am ocupat, fără să ne dăm seama prea bine ce facem, presa. Am deschis atât de multe televiziuni încât să ne permitem să ajungem la faţa locului un pic înainte de a se produce evenimentul, asigurându-ne astfel exclusivitatea. Am suit pe net toată presa, ca s-o acceseze oricine pe gratis, mirându-ne apoi de ce nu mai vrea nimeni s-o citească pe bani, aşa cum era ea. Pentru că nu părea suficient, am dus lucrurile şi mai departe, scăpând de ziarişti şi înlocuindu-i cu noi înşine, care putem filma, fotografia şi relata orice mult mai repede şi, desigur, mai bine.

Şi unde am ajuns