Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că va apela pentru a doua oară la Curtea Europeană de Justiţie pentru a încerca să determine Germania să abroge "Legea Volkswagen", care acordă practic landului Saxonia Inferioară drept de veto în acţionariatul gigantului auto, transmite Reuters.
CE a arătat că va contesta pentru a doua oară legea germană la Luxembourg.
"Comisia Europeană a decis să pârască din nou Germania Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru că nu s-a conformat în totalitate hotărârii anterioare a Curţii privind Legea Volkswagen. Din moment ce Germania nu a luat toate măsurile necesare pentru a respecta integral decizia Curţii, Comisia a decis să aducă din nou cazul în atenţia instanţei", se spune într-un comunicat al CE.
Comisia va propune Curţii să impună penalităţi financiare de 31.114,72 euro pe zi, de la data deciziei iniţiale a Curţii, din 2007, până când Germania se va conforma verdictului sau până când Curtea va emite o nouă hotărâre. În plus, CE va cere ca Germania să fie penalizată cu 282.725,1 euro pe zi de la data unei noi hotărâri până când Germania o va respecta.
Saxonia Inferioară, al doilea acţionar al Volkswagen, a respins până acum apelurile Comisiei Europene de a renunţa la statutul special care îi asigură dreptul de veto în acţionariatul celui mai mare constructor auto european.
Curtea Europeană de Justiţie a decis în 2007 că legea încalcă principiile europene ale liberei circulaţii a capitalului. Germania a reformulat în 2008 legea, dar a păstrat clauza care permite Saxoniei Inferioare să blocheze deciziile companiei, deşi este acţionar minoritar.
Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că va apela pentru a doua oară la Curtea Europeană de Justiţie pentru a încerca să determine Germania să abroge "Legea Volkswagen", care acordă practic landului Saxonia Inferioară drept de veto în acţionariatul gigantu