Intrăm după mulţi ani în camera din faţă a casei în care am copilărit şi vedem că totul e la fel, un aer discret de melancolie difuză se revarsă din lucruri odată cu senzaţia irepresibilă a unei stări de suspensie metafizică şi asta chiar „ cu ocazia Crăciunului şi a Anului Nou“ cînd „prăvălia Max Krayer, Fabric, Hauptplatz, oferă un sortiment de obiecte de galanterie, (…) lemn, piele, fier şi broderii; jucării, bibelouri, porţelan, faianţă Wedgwood, parfumerie“. (În Tmsw. Ztg., 1856; 293, fişa 3816).

Poezia obiectelor din camera din faţă „poate deveni rebus prin enigmă ştiinţifică sau metafizică“ (Huxley, Şi restul e tăcere: 12). În faţa enigmei metafizice a obiectului ne comportăm cîteodată sarcastic, dăm drumul la formulări apodictice, putem zice tare: „Domne, dar omul mai trăieşte şi sub o dimensiune metafizică...“ (Preda, Cel mai iubit… , 2: 179). Alteori, perspectiva este antimetafizică precum aceea pe care o încearcă Hans Castorp pe balustradă, învelit în pătură, în şezlong, noaptea, sub cerul geros, înţesat de stelele de peste munţii de la Davos, purtînd în auz ecoul zicerii sarcastice a unui domn pe care îl urmăreşte cu atenţie pentru a concluziona ferm că „nu putem decît să fim recunoscători unui om ca domnul Settembrini care, cu o energie foarte pedagogică, a înfăţişat metafizica drept «răul» fundamental“ (Thomas Mann, Muntele magic, 608).

În aceeaşi cameră, dinaintea aceloraşi porţeanuri, poţi rătăci eretic pe ţărmuri ale cunoaşterii (tot) metafizice, precum în Tabloul I, în Odaia de lucru în care intră Faust şi zice: „Ce va fi, va fi ! Eu te las /In plata Domnului, Teologie. /Divină-i metafizica magiei /Divine-s cărţile necromanciei / Şi asta-i tot ce-şi mai doreşte Faust“ (Goethe, Faust: 3).

Uneori, metafizica te face să întîrzii de la alte obligaţii ale existenţei „fizice“. Cutare erou o aşteaptă cu nerăbdare