Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere de tema mediatorilor sanitari: „Era mai bine când erau la Direcţia de Sănătate“

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, dar şi reprezentanţi ai etniei romilor din Tulcea. La momentul de faţă în Tulcea activează 14 mediatori sanitari, iar viitorul lor (din 2012) este incert.

Vineri, la sediul Prefecturii Tulcea, reprezentanţii romilor au discutat pe marginea mediatorilor sanitari: acele persoane care intră în comunităţile de romi şi le ajută să se familiarizeze cu obiceiurile unui trai sănătos.

În ceea ce priveşte transferul mediatorilor sanitari de la Direcţia de Sănătate Publică la primării, reprezentanţii DSP, dar şi etnicii romi sunt de acord că ar fi fost mai bine ca aceşti mediatori să rămână în subordinea serviciului ministerial.

Cei 14 mediatori din judeţul Tulcea se întreabă acum ce se va întâmpla cu ei din anul 2012, când se încheie proiectul în cadrul căruia au fost angajaţi. Conducerea DSP a declarat, însă, că există posibilitatea ca acest proiect care asigură şi asistenţă medicală comunitară să fie prelungit şi după 2012.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Meciul România - Ucraina: Portarul ucrainean Lunin le-a prezentat scuze coechipierilor după greşeala care a dus la golul lui Stanciu

News.ro acum 7 ore
Portarul ucrainean Andriy Lunin, care a greşit la faza premergătoare golului marcat de Nicolae Stanciu la meciul Ucrainei cu România, scor 0-3, a declarat că le-a prezentat scuze colegilor săi, relatează AFP. "Prima mea greşeală a schimbat cursul me

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 12 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 9 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 9 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum 11 ore
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

În Botoșani, cinci minori de la o FUNDAȚIE RELIGIOASĂ au fost bătuți și puși la muncă forțată

Gandul acum 8 ore
Caz șocant descoperit în Botoșani, într-o fundație baptistă. Timp de doi ani, cinci minori erau forțați să muncească și bătuți. Victimele erau obligate să ia parte la acțiuni religioase. Doi suspecți au fost reținuți, iar alți trei au fost plasați

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°