(Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Leo Butnaru, Gabriel Chifu, Traian T. Coşovei, Vasile Dan, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Teodor Dună, Dinu Flămând, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea, Florin Iaru, Nora Iuga, Ion Mureşan, Ioana Nicolaie, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Robert Şerban, Varujan Vosganian şi Marin Sorescu, Nichita Stănescu)

Sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 17, a avut loc în sala mare a Ateneului Român prima ediţie a Galei poeziei române contemporane, organizată de Uniunea Scriitorilor din România.

În faţa unei săli arhipline, în care spectatorii au stat inclusiv în picioare în spaţiile dintre scaune, amfitrionul, Nicolae Manolescu, a fost dezarmat, mărturisind că se vede nevoit să-şi schimbe cuvântul introductiv, în care intenţiona să se plângă de faptul că sala e goală fiindcă poezia nu-şi mai găseşte nici un rost în societatea de azi.

„Ne-am propus să facem această gală în ideea de a face auzite vocile poeţilor în Cetate, care se aud tot mai rar – a precizat Nicolae Manolescu. La ce bun poezia? Îşi pun deja foarte puţini această întrebare, majoritatea o ignoră – de parcă poezia n-ar fi bună de nimic. Întrebarea «La ce bun poezia?» eu aş reformula-o: «Mai avem, oare, nevoie de poezie?». Cei mai mulţi ar răspunde că nu avem nici o nevoie. Sunt destui care se lipsesc de poezie, fără să stea pe gânduri (...). Dacă ei nu aud vocea poeziei, înseamnă, în mintea lor, că nici nu există (...). Ce putem face e să-i compătimim împreună: ei nu ştiu ce pierd. Poezia spune pe limba ei ce nici o altă limbă n-o poate spune, mesajul poetic e unic, foarte personal şi misterios. Poetul ne spune ceva esenţial”.

Parcă pentru a confirma spusele lui Nicolae Manolescu, primul moment al serii a amuţit literalmente sala: Elegia a zecea a lui Ni