Ajuns la a VI-a ediție, Festivalul Sonoro (5-24 noiembrie 2011) e deja un eveniment de prestigiu în spațiul muzical românesc: un festival de muzică de cameră de cea mai înaltă calitate, tineresc și dezinvolt, cool, dar și riguros, în care se simte amprenta personală lăsată de Răzvan Popovici, violist (membru al Ansamblului Raro) și director al festivalului. Am stat de vorbă cu Răzvan Popovici într-una din serile de festival, în toiul repetițiilor de dinainte de concert, în chiar sunetul de fond al instrumentelor muzicale. Sînteți deja la ediția a VI-a a Festivalului Sonoro, care și-a cîștigat deja un renume: muzica de cameră interpretată de muzicieni tineri și talentați, nonconformiști – fără morga și rigiditatea concertelor cu care sîntem obișnuiți –, dar care e și un festival „interdisciplinar“, deschis la întîlnirea cu celelalte arte. În România, așa ceva – independență artistică și independență de orice structură – e un model de succes extraordinar în domeniul culturii. Cum i-ați convins pe sponsori? La început, am făcut o prezentare frumoasă și am început să mă duc în stînga și în dreapta să strîng bani. Ulterior, s-a lărgit cercul suporterilor, calitatea a învins – să spunem așa. Pentru că e vorba primordial despre calitate, de la început a fost ștacheta foarte sus. Unii – printre ei și prieteni muzicieni – spuneau că ștacheta este prea sus pentru România, că nu se poate organiza ceva la cel mai înalt nivel în România. Și i-am contrazis; și cînd vezi că funcționează, după aceea stai de vorbă cu oameni ca președintele Raiffeisen Bank sau e-on – ei au venit la concerte, și-au dat seama de valoarea muzicii, a interpreților, au văzut modul deorganizare a festivalului și au acceptat să ne sponsorizeze. Calitatea muzicii și funcționarea festivalului asigură un credit și o reputație care înseamnă, pînă la urmă, și un cîștig financiar. Eu întotdeauna spun că pri