Echipa de fotbal a Principatului a ajuns pe ultimul loc în divizia a doua franceză, la numai şapte ani după ce a jucat finala Ligii Campionilor. La 35 de ani, Giuly a revenit special pentru a o readuce în Ligue 1.

26 mai 2004. Cu Evra, Giuly, Rothen, Morientes, Prso şi Shabani Nonda pe teren şi cu Emmanuel Adebayor printre rezerve, AS Monaco era învinsă de Portoul lui Mourinho în ultimul act al Ligii Campionilor. Meciul de la Gelsenkirchen n-a avut istoric, lusitanii câştigând cu 3-0, însă Didier Deschamps reuşise să construiască în Principat o trupă de temut, capabilă să le elimine pe Real Madrid şi pe Chelsea şi să se impună cu 8-3 la general într-o dublă de neuitat cu Deportivo La Coruna. Evra, în duel cu Mendes, în finala Ligii Campionilor din 2004 Foto: reuters

Sfârşit de noiembrie 2011. Retrogradată în această vară din Ligue 1, AS Monaco s-a scufundat şi mai tare, ajungând să ia în primire „lanterna roşie" a clasamentului din a doua divizie franceză după 14 etape. Incredibil, dar adevărat: eleganţa şi luxul din Monte Carlo contrastează puternic cu infernul care a pus stăpânire pe echipa-fanion a oraşului.

Obişnuit cu întâlniri de gală contra unor cluburi ca Lyon, Marseille sau PSG, cochetul stadion „Louis II" (tradiţionalul loc de desfăşurare al Supercupei Europei) a consemnat în această toamnă vizitele unor grupări anonime precum Boulogne, Amiens sau Tours. AS Monaco s-a chinuit însă teribil de fiecare dată, atât acasă, cât şi în deplasare, izbutind până acum doar o singură victorie, un 1-0 pe teren propriu cu Arles-Avignon, adică ocupanta penultimului loc. În rest, opt egaluri şi cinci înfrângeri, dezonorant pentru palmaresul unui club care are în vitrină şapte titluri de campioană a Franţei, pe locul patru într-un clasament all-time la egalitate cu Lyon, după St. Etienne, Marseille (ambele cu 10) şi Nantes (8).

Prăbuşirea mone