Emil Boc varsa lacrimi de bucurie. Cu fiecare aparitie publica, premierul Romaniei pare ca plange de bucurie, fericit ca partidul sau de suflet se leapada de necurat, punandu-si la racoare (nu stim daca pentru vreo eventuala pastrare indelungata) unii dintre membrii de vaza. Chiar de prim plan, am putea spune.
Chiar daca PDL arata ca un organism inert, incapabil sa-si revina, incasand lovitura dupa lovitura, toata suflarea portocalie este ferm convinsa ca viata poate fi uneori surprinzatoare si se poate trai la putere si dincolo de 2012. Emil Boc pare, insa, fericit.
Se umple inima acestuia de multumire cand se uita si vede ca, in timpul mandatului sau de premier, se fura atat de mult, dar se actioneaza atat de eficient, cu legea in mana. Fostul primar al Clujului nu rateaza niciun prilej pentru a ne face studii comparative, prin care noi, cu ochleari de cal parca, nu reusim sa vedem ca, spre deosebire de epoca Nastase, primul partid al tarii nu se sfieste sa lase mana libera DNA.
Se intreaba Emil Boc, parca suparat putin pe cetateni, daca un caz Apostu ar fi putut avea loc pe timpul tandemului Nastase-Iliescu.
De fapt, cam pe aici se invarte toata discutia din arcul Puterii. Reactia lui Boc&comp poate fi rezumata la cateva cuvinte: da, am dus mai departe traditia PSD, dar, spre deosebire de ei, noi mai si actionam, lasand legea sa-si faca treaba.
Pai Justitia se compune doar din arestari preventive si plimbari la DNA? Putem vorbi de justitie cand vom avea condamnari definitive si irevocabile, nu pseudoarestari, precum cea a lui Antonie Solomon, fost si actual primar de Craiova, fost pedelist, actual uneperist. Tot la putere, evident.
E si normal ca, pana la o condamnare definitiva, sa-i consideram nevinovati pe Apostu, Bian sau Scripcaru. Mai conteaza rapoartele procurorilor, care arata o adevar