O parte dintre spectatorii care au urmărit "The Twilight Saga: Breaking Dawn", care a fost lansat în cinematografe pe 18 noiembrie 2011, au suferit crize de epilepsie în sălile de cinema.
Scena din film care ar putea duce la declanşarea acestor episoade pare să fie aceea în care Bella, eroina principală, naşte. Secvenţa este una realizată din flashuri şi predomină culori precum roşu, negru şi alb. Acestea ar putea declanşa crizele de epilepsie, susţin medicii.
Mai multe astfel de cazuri au fost raportate în diferite state din America. Brandon Gephart din Roseville, California, susţine că în timp ce se uita la peliculă a început să aibă convulsii. Tot ce îşi aminteşte este că s-a trezit pe podeau de la cinematograf, după care a fost transportat de urgenţă la spital. Prietena lui, Kelly Bauman, este îngrijorată. "A început să aibă convulsii, să sforăie şi respira cu dificultate. Am tras o sperietură de zile mari", a declarat Bauman.
Un bărbat din Utah a avut crize de epilepsie în timpul aceluiaşi film. Mai mult, a început să tremure şi să clipească rapid.
Dr. Michael G. Chez, specialist în epilepsii, spune că imaginile care conţin flashuri de alb, negru şi roşu pot declanşa apariţia crizelor celor afectaţi de această boală. Pentru a preveni aceste episoade, medicul recomandă persoanelor care ştiu că suferă de epilepsie să urmărească filmul purtând ochelari de protecţie, cu lentile albastre, deoarece acestea pot diminua impactul, informează Daily Mail.
Un episod din Pokemon, difuzat în anii 1990 şi videoclipul "All of the Lights", al lui Kanye West cu Rihanna, au fost şi ele interzise, din acelaşi motiv.
"Aceste imagini nu provoacă efecte negative asupra organismului pe termen lung, dar o criză de epilepsie poate fi una înfricoşătoare, mai ales pentru apropiaţii pacienţilor. Astfel de imagini pot declanşa apariţia epilepsiei la persoan