Fostul director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, Ioan Ulici, a fost deferit justiţiei pentru că a pretins bani din valolarea unei lucrări a Inspectoratului Şcolar, bani care s-au dus la filiala locală a unui partid politic.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Ulici - director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare la data comiterii infracţiunilor, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de luare de mită; Mariana Popa - inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare, pentru luare de mită; Vasile Ştrango - administrator la SC Naţional Co& Ing SRL Negreşti Oaş, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Ulici Ioan, în calitate de director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, a pretins de la inculpatul Ştrango Vasile trei la sută din contravaloarea lucrărilor achitate de Inspectoratul Şcolar Satu Mare firmei inculpatului Ştrango Vasile. Suma de bani a fost pretinsă pentru ca Ulici Ioan să intervină la inculpata Popa Mariana care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să achite o parte din contravaloarea unor lucrări de extindere şi reabilitare efectuate de firma lui Ştrango la una dintre unităţile şcolare aflate în subordinea ISJ Satu Mare.
Fiind determinată de Ulici, în aceeaşi perioadă, Popa a efectuat plata lucrării respective doar după ce Ştrango a dat suma de 3.000 de lei, reprezentând trei la sută din contravaloarea lucrărilor respective, pentru filiala locală a unui partid politic.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Trib