Tânărul urmează să fie extradat în Italia pentru că a înşelat mai mulţi italieni vânzându-le fictiv, prin licitaţii false pe internet, electrocasnice, ATV-uri, maşini si tractoare
Nicolae V. (25 ani), din Olanu a fost prins de jandarmi, pe 22 noiembrie, pe Strada Matache Temelie, din cartierul Ostroveni, tânărul dând de bănuit pentru că, la vederea oamenilor legii a devenit foarte agitat. „În buzunarul interior al gecii a fost găsit un cuţit metalic, de culoare argintie, cu mânere tip fluture, cu lungimea totală de 24 cm, cu lama de 11,5 cm. şi lăţimea de 2 cm. Verificat în baza de date, s-a stabilit că era căutat, pe numele lui existând un mandat european de arestare, dat de autorităţile italiene, ţară unde urma să fie extrădat. Nicolae V. a fost predat Serviciului Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriţi din cadrul Poliţiei Vâlcea. Actele de constatare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea pentru continuarea cercetărilor", ne-a spus cpt. Cosmin Liviu Iordache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea. În perioada 2009-2010, tânărul a organizat licitaţii false pe internet, vânzând fictiv de la electrocasnice, ATV-uri până la maşini sau tractoare. „Curtea de Apel Piteşti a confirmat mandatul european, a dispus reţinerea acestuia pe bază de ordonanţă, tânărul urmând să fie extrădat în perioada următoare”, a spus scms. Eusebiu Predonescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. .