„Teatrul se cufundă aproape întotdeauna în ceea ce vine de altădată, iar actorul împlinește în el însuși celebrarea căsătoriei dintre timpul trecut și cel de acum. El servește de suport și mijlocitor, de punte și capcană – el se află la întretăierea duratelor, căci în teatru trecutul se încarnează, devine prezent.“ Mi-am adus aminte de observațiile lui George Banu din Teatrul memoriei (1987), vineri seara, în mica sală de la subsolul Teatrului Odeon, acolo unde Stelian Tănase (scenariul) și Felix Alexa (regia) au pus în scenă spectacolul-document Misterul Sebastian, o emoționantă „întretăiere a duratelor“, al cărei mijlocitor excepțional a fost, fără îndoială, Radu Beligan. În cazul lui Radu Beligan se poate spune, invocînd din nou cuvintele lui George Banu, că „memoria teatrului și memoria ființei se confundă“, actorul fiind singurul supraviețuitor al echipei ce a pregătit premiera piesei Steaua fără nume, în împrejurările dramatice ale întunecatului an 1944. Formula „forjată“ de Felix Alexa și Stelian Tănase are ca punct de plecare episodul cu același subiect din seria de filme documentare realizate de Stelian Tănase sub titulatura „București strict secret”. Noutatea absolută a unuispectacol de acest tip constă în crearea iluziei de suprapunere a timpurilor – acolo, în spațiul închis al sălii Studio, vocile actorilor mediază întoarcerea în Bucureștiul interbelic, dar nu în orașul idilic pe care ne-am obișnuit să ni-l imaginăm, ci într-un spațiu marcat de conflicte, prins în păienjenișul legislației antisemite, în care supraviețuirea individuală era dificilă și în care arta constituia, atunci ca întotdeauna, un pariu cu viitorul. Documente și imagini de epocă, proiectate pe ecranul din spatele actorilor, fragmente din Jurnalul lui Sebastian, citite de Marius Manole – un actor complet, inteligent și empatic –, alternînd cu pasaje din scrisorile și jurnalul lu