Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovesi: Cercetările în cazul Petromservice, extinse asupra jurnaliştilor care au primit nelegal bani

Publicat in Romania Libera, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, joi seara, la B1 TV, că cercetările în cazul devalizării Petromservice se vor extinde asupra tuturor persoanelor fizice şi juridice, implicit asupra jurnaliştilor, care au primit bani din conturile companiei, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă şi asupra jurnaliştilor se vor extinde cercetările, procurorul general al României a spus că dacă au primit bani din acele conturi o să se stabilească în ce calitate.

"Dacă ei nu au ştiut de activitatea infracţională, probabil vor fi martori. Dacă au ştiut, probabil că nu vor fi martori", a afirmat Codruţa Kovesi, adăugând că nu poate spune mai multe.

Kovesi a asigurat că cei care nu au comis fapte penale sau nu au avut legătură cu persoanele suspectate în acest ca "vor fi audiate în calitatea pe care o vor avea". "În principiu, trebuie dovedit că au ştiut porvenienţa banilor, pentru ce au primit banii", a adăugat Kovesi.

Procurorul general a adăugat că se fac proceduri cu străinătatea şi că investigaţiile se vor extinde asupra tuturor personelor şi firmelor care au avut legătură cu conturile Petromservice, ancheta "vizând mult mai multe persoane".

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au instituit sechestru asigurator asupra a aproximativ 81 imobile - aproximativ 46 de terenuri intravilane şi extravilane, cinci apartamente, clădiri cu destinaţie de hotel, restaurante, alte spaţii comerciale, un bloc de opt etaje, autoturisme, ambarcaţiuni, conturi bancare - pentru recuperarea prejudiciului.

În dosarul privind fraudarea Petromservice, în 8 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a emis mandate de arestare pentru Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, fostul director general al Petrom Service Gheorghe Şupeală, fostul director financiar al P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 6 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 3 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 7 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 6 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

„Pacea nu mai este o certitudine”. Avertismentul șefului Statului Major al Apărării

Adevarul acum 6 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Marius Tucă Show începe miercuri, 13 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

7°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

2°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/9°
joi

2°/8°
vin.

1°/6°
sâm.

-1°/7°