Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meme revine la Steaua! Ce propunere i-a făcut Gigi Becali

Publicat in Pro Sport, vineri 25 noiembrie 2011 ·

La mai bine de o lună de când, părăsit Steaua, Meme Stoica a anunţat că în această iarnă va fi din nou aproape de formaţia lui Gigi Becali, însă doar pe bază de colaborare. Concret, va propune jucători pentru eventuale transferuri în iarnă.

ProSport v-a prezentat ieri în exclusivitate informaţia că Mihai Stoica vrea să se întoarcă din nou la Steaua şi implicit să lucreze din nou cu Becali. În aceste condiţii, Gigi a fost primul care a confirmat această informaţie, anunţând că în pauza competiţională Mihai Stoica se va ocupa de transferul de jucători.

Meme nu a stat nici el pe gânduri, iar după ce la începutul zilei a pus tirul pe Ilie Stan şi pe antrenorul cu portari al acestuia, Dumitru Costică, pe seară, la Sport.ro Stoica i-a răsucit cuţitul în inimă lui "Iliesta": "Este adevărat că în această iarnă voi colabora cu Steaua. Nu mă voi face impresar, că nu stau să iau licenţa, dar voi ajuta la aducerea de jucători".

După înfrângerea de la Piatra-Neamţ, Ilie Stan a zis că nu-şi dă demisia, pentru că nu el a jucat. El ar fi trebuit să fie lângă echipă, dar n-a fost nicăieri

Mihai Stoica, fost manager Steaua

Cu ce oameni are lângă el în staff Ilie Stan, nu mă miră unde a ajuns Steaua acum

Mihai Stoica, fost manager Steaua

Nu vreau să polemizez cu un om care înoată în rutină, dar e clar că el nu poate sta în afara fotbalului şi că vorbeşte în necunoş-tinţă de cauză despre mine

Dumitru Costică, antrenor cu portarii Steaua

La mai bine de o lună de când, părăsit Steaua, Meme Stoica a anunţat că în această iarnă va fi din nou aproape de formaţia lui Gigi Becali, însă doar pe bază de colaborare. Concret, va propune jucători pentru eventuale transferuri în iarnă.

ProSport v-a prezentat ieri în exclusivitate informaţia că Mihai Stoica vrea să se întoarcă din nou la Steaua şi implicit să lucreze din nou cu Becali

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a prezentat declaraţia dată la Securitate despre plecarea din ţară a prietenului său

News.ro acum 22 minute
Crin Antonescu a prezentat, joi, declaraţia dată la Securitate despre prietenul său care a părăsit ţara. El a citit declaraţia într-o conferinţă de presă, arătând că nu este vorba despre o notă informativă. Crin Antonescu a citit declaraţia dată în

Curtea de Apel București respinge contestația USR privind campania pentru Nicușor Dan

Ziua Constanta acum 28 minute
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Curtea

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 2 ore
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum o ora
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 4 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său / Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, declaraţia dată în faţa Securităţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 43 minute
Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare prezintă într-

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 2 ore
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Vremea

București
acum

24°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°