Patru ani de închisoare şi despăgubiri în valoare totală de peste două milioane de lei către părţile civile. Aceasta este pedeapsa dată de instanţele din Craiova lui Adrian Cocoană, timişoreanul care l-a ucis pe tânărul Lucian Reja-Peter şi a rănit-o pe prietena acestuia, Cristina Rohnean, într-un accident rutier produs pe 19 august 2008 în Timişoara.
În seara de 19 august 2008, în jurul orei 20.45, studentul la medicină Adrian Iosif Cocoană conducea un Ferrari cu numărul de înmatriculare TM-01-COC, pe Calea Aradului, din direcţia Piaţa Consiliului Europei către Piaţa Mărăşti. În apropierea intersecţiei cu strada Demetriade, Cocoană a intrat în depăşirea unui VW Golf, deşi în acea zonă este marcaj longitudinal continuu. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în timpul manevrei de depăşire, Cocoană a scăpat Ferrari de sub control, a acroşat Golful, a traversat în diagonală sensul opus, după care a sărit bordura şi a ajuns pe trotuar, unde a lovit cele două persoane - pe Lucian Reja-Peter şi pe prietena sa, Cristina Rohnean, care mergeau pe trotuar.
Lucian Reja-Peter a decedat la scurt timp din cauza rănilor grave, iar Cristina a suferit leziuni care au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale. Adrian Cocoană a coborât de la volan şi a „părăsit locul accidentului, fără a aştepta sosirea şi încuviinţarea organelor de poliţie“, după cum au menţionat procurorii în rechizitoriu. Cocoană s-a prezentat a doua zi la poliţie, însoţit de un avocat.
Ulterior, timişoreanul a fost arestat preventiv şi trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. Dosarul a fost strămutat şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova în noiembrie 2008, la cererea lui Cocoană, după ce avocaţii săi au invocat faptul că Cristina Rohnean,