Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul „Maria Tănase“ îşi alege câştigătorii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 noiembrie 2011 ·

După două zile de folclor şi tradiţie, după ce vocile şi instrumentele a 39 de concurenţi au răsunat spre deliciul publicului din Craiova, astăzi a venit momentul ca trofeul Festivalului „Maria Tănase“ să fie decernat. Gala laureaţilor va avea loc începând cu ora 18.30, pe scena sălii mari a Teatrului Naţional din Craiova.

Câştigătorul va fi decis de către juriul de specialitate, al cărui preşedinte este Tudor Gheorghe. Alături de el, vor avea un cuvânt important de spus Ştefan Cigu, Ioan Cobâlă, Marin Constantin, Dumitru Fărcaş, Niţă Frăţilă, Marius Hristescu, Marcel Parnica şi Marius Szabo, cu Nicolae Dumitru pe post de secretar al juriului. Totodată, spectatorii au avut ocazia să-şi exprime preferinţele, prin votarea unui concurent care va primi premiul de popularitate în această seară.

Pe lângă interpretările concurenţilor, care şi-au adus şi costumul popular, specific zonelor pe care le reprezintă în concurs, au avut loc şi recitaluri ale soliştilor deja consacraţi în lumea muzicii populare. Craiovenii au putut să îi asculte, atât din sala Teatrului Naţional, cât şi în transmisiune directă pe posturile TVR3 sau Radio Oltenia Craiova, pe interpreţi precum Constantin Enceanu, Mariana Ionescu-Căpitănescu, Steliana Sima, Mioara Velicu sau Florica Zaha.

Seara de astăzi se va încheia cu recitalul unor artişti precum Veta Biriş, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Margareta Clipa sau Ilie Medrea, nu înainte ca trofeului Festivalului să-i fie găsită o nouă casă. După cum a declarat directorul festivalului, Mihai Fifor, aceasta este „o instituţie care, o dată la doi ani, creează vedete“, sub privirea atentă a Mariei Tănase, „pasărea măiastră“ a muzicii populare româneşti. După două zile de folclor şi tradiţie, după ce vocile şi instrumentele a 39 de concurenţi au răsunat spre deliciul publicului din Craiova, astăzi a venit momentul ca trofeul Festivalul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°