Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a pus de două ori lacătul pe un spital. Bolnavii, cei mai afectaţi

Publicat in Antena 3, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Guvernul reuşeşte să pună pentru a doua oară lacătul pe un spital din Gorj. Degeaba s-au chinuit consilierii locali să redeschidă singurul spital din Bumbeşti, că Prefectura a anulat hotărârea. Cei care se confruntă cu probleme de sănătate trebuie să străbată acum zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital.

La mai bine de jumătate de an de când Guvernul a decis să închidă singurul spital din Bumbeşti-Jiu, consilierii locali au găsit o soluţie pentru redeschiderea unităţii. Nu pentru mult timp, pentru că hotărârea Consiliului Local de a face un parteneriat public privat cu o firmă care să preia mangementul Spitalului Bumbeşti a fost atacată de reprezentantul executivului în teritoriu.

Edilul din Bumbeşti Jiu spune că va lupta în continuare să redeschidă spitalul şi că nu înţelege decizia prefectului.

Pana când instituţiile statului se vor decide asupra redeschiderii unităţii, localnicii vor fi din nou puşi pe drumuri între spitale, la zeci de kilometri distanţă.

Spitalul din Bumbeşti Jiu a fost închis în luna aprilie a acestui an, dupa ce primaria investise aproape 50 de miliarde de lei vechi în acesta. Sigiliile se afla acum pe uşi, iar aparate sunt acoperite pentru a nu se pune praful pe ele.

Guvernul reuşeşte să pună pentru a doua oară lacătul pe un spital din Gorj. Degeaba s-au chinuit consilierii locali să redeschidă singurul spital din Bumbeşti, că Prefectura a anulat hotărârea. Cei care se confruntă cu probleme de sănătate trebuie să străbată acum zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital.

La mai bine de jumătate de an de când Guvernul a decis să închidă singurul spital din Bumbeşti-Jiu, consilierii locali au găsit o soluţie pentru redeschiderea unităţii. Nu pentru mult timp, pentru că hotărârea Consiliului Local de a face un parteneriat public

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 10 minute
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 2 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 4 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 4 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Călin Georgescu: „Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, la Marius Tucă Show, a reafirmat că trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează. De asemenea militează pentru unitate pentru reconstrucția României. Că tot am vorbit de anularea turului doi, evident că trebuie să spunem adevă

Controale ANPC în sex-shopuri. Inspectorii au dat amenzi pentru lipsa instrucțiunilor de utilizare

HotNews acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe sex-shop-uri din Bucureşti şi au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa instrucţiunilor de utilizare, produse fără elemente de identificare şi caract

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 24 minute
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

11°
joi

10°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

joi

9°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°