Ungaria va lansa o investigaţie pentru identificarea celor vinovaţi de o serie de atacuri speculative asupra forintului, care au dus la deprecierea puternică a monedei, potrivit unor surse apropiate guvernului, citate de Portfolio.hu, preluat de Mediafax.
Decizia a fost luată la o şedinţă a guvernului şi a cabinetului pentru securitate naţională.
"Atacurile persistente şi concentrate asupra forintului" au fost un subiect prioritar de discuţii la întâlnire, a relatat publicaţia Magyar Nemzet.
Forintul s-a depreciat cu 12% în ultimele trei luni, iar joi a fost cotat la 301,03 unităţi pentru un euro, în creştere cu 0,2% faţă de închiderea de miercuri.
Deprecierea forintului este mai mare faţă de cea a altor monede din regiune şi, potrivit unor analişti, nu reflectă starea economiei ungare.
Întrebarea este cine are interesul pentru deprecierea forintului, a adăugat publicaţia.
Portfolio a notat pe de altă parte că mai mulţi oficiali, inclusiv premierul Victor Orban, au avertizat populaţia să există riscul deprecierii forintului, după anunţarea programului guvernamental de rambursare anticipată a creditelor ipotecare în valută ale populaţiei la rate de schimb fixe, sub cele ale pieţei.
"Detaşarea" forintului de celelalte monede din regiune a început după ce acest program a fost făcut public. Moneda a început să evolueze în tandem cu alte valute din Europa Centrală şi de Est după ce autorităţile din Ungaria au anunţat intenţia de a încheia un nou acord cu FMI.
Un alt factor care a influenţat negativ forintul ar fi măsurile economice neortodoxe ale guvernului de la Budapesta şi promisiunile repetate de susţinere a datornicilor în valută.
Moody's - unul dintre vinovaţi
Retrogradarea Ungariei până la nivelul de "junk" de către Moody's este şi ea considerată o parte a "atacului", potrivit unei declaraţii a guvernului