Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAUŢIUNE RECORD pentru omul de afaceri Călin Stoia. Suma este de cinci ori mai mare decât orice cauţiune stabilită până astăzi în România

Publicat in Gandul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au stabilit, vineri, o cauţiune de un milion de lei pentru eliberarea lui Călin Stoia, iar solicitarea sa de punere în libertate va fi judecată marţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vineri, magistraţii Curţii de Apel Cluj au verificat condiţiile formale de admisibilitate a cererii de eliberare provizorie pe cauţiune a lui Călin Stoia, directorul general al Brantner România, arestat pentru dare de mită.

Ei au stabilit că solicitarea este admisibilă şi au fixat cauţiunea la un milion de lei.

Stoia ar trebui să depună banii într-un cont la dispoziţia instanţei până marţi, când se va judeca solicitarea sa de eliberare.

Sergiu Bogdan, avocatul lui Stoia, a spus că această sumă este de cinci ori mai mare decât orice cauţiune stabilită până acum în România.

"Această sumă ne-a surprins şi pe noi, nu ştiu dacă Stoia va putea să o plătească. Mă voi întâlni cu clientul meu şi vom stabili acest lucru. Procedural, până la termenul din 29 noiembrie, Stoia trebuie să depună această sumă, fie în bani, fie ca şi garanţii imobiliare", a spus Sergiu Bogdan.

Directorul general al Brantner România, Călin Stoia, arestat pentru dare de mită în acelaşi dosar cu primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a cerut să fie eliberat pe cauţiune, solicitarea sa urmând să fie judecată de Curtea de Apel Cluj.

"Cu toate că este o procedură mai puţin obişnuită în România, cererea de eliberare pe cauţiune este un lucru obişnuit în alte state. Cererea se depune, de obicei, când cel arestat prezintă destule garanţii, iar statul, contra unei sume de bani stabilită de instanţă, dispune eliberarea respectivului", a spus avocatul lui Stoia, Sergiu Bogdan.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 22 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 32 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 36 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 24 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°