Dacă până acum au încercat să minimalizeze teoriile conform cărora mayașii au prezis, pe baza calendarului lor, sfârșitul lumii în 2012, acum experții de la Institutul de Arheologie din Mexic au admis existenţa unui al doilea artefact maya pe care este înscripţionat un text în care se face referire la data de 21 decembrie a anului viitor.
Specialiștii din Mexic știau până mai ieri de existența unei singure inscripții, ce făcea referire la această dată, o tabletă de piatră din situl arheologic Tortuguero, din statul Tabasco.
Iată că acum apare o doua inscripție, care, spun cei de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic, ar fi fost descoperită în situl arheologic Comalcalco și pe care este inscripționată aceeași dată: 21 decembrie 2012, scrie ”Daily Mail”.
Arturo Mendez, purtătorul de cuvânt al Institului, a afirmat că fragmentul de cărămidă ce conţine respectiva inscripţie a fost descoperit acum câţiva ani, fiind studiat intens de specialişti. Inscripţia este păstrată într-o colecţie privată a institutului, la care publicul nu are acces.
"Cărămida de la Comalcalco", cum este supranumit artefactul, datează de acum 1.300 de ani. Anumite pasaje sunt dificil de citit, însă ultimele simboluri au fost interpretate de cercetători. Astfel, inscripţia se încheie cu fraza "Va coborî din cer".
Experţii spun că este cel mai probabil vorba despre Bolon Yokte, un misterios zeu maiaş asociat atât cu războiul dar şi cu creaţia.
Data ce apare pe cărămidă "este o parte de calendar, o combinație a poziției cerului dintr-o zi și o lună, care se repetă la fiecare 52 de ani", a declarat David Stuart, specialist în civilizația maya de la univeristatea Texas din Austin.
El susține că această dată corespunde cu sfârșitul celui de-al 13 baktun, acesta reprezentând o perioadă de timp echivalentă cu 394 de ani, în concepția mayașilor. @N