Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restaurarea Muzeului de Artă Populară, amânată de birocraţie

Publicat in Romania Libera, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Conducerea instituţiei vrea să obţină fonduri europene pentru lucrări,dar procedurile sunt anevoioase.

Muzeul de Artă Populară din Constanţa se află pe lista Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice în vederea restaurării faţadei clădirii. Directorul instituţiei de cultură de la malul mării, dr. Maria Magiru, a spus că a luat legătura cu specialişti din domeniu pentru efectuarea lucrării. „Am avut deja o primă întrevedere cu specialişti, arhitecţi de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Suntem nevoiţi să ne facem dosar de restaurare care să meargă prin toate etapele de obţinere a unor avize, iar de abia după aceea o să încercăm să facem această restaurare pe un proiect pe fonduri europene", a precizat Maria Magiru. Directorul subliniază că restaurarea acestei clădiri este meticuloasă având în vedere ornamentele faţadei.

Managerul constănţean mai spune că lucrările pentru res­taurare nu vor începe foarte repede având în vedere că avizele comisiei durează de la câteva luni la un an. Muzeul de Artă Populară din Constanţa cuprinde colecţii valoroase de ţesături, port popular, metal, lemn şi ceramică. De asemenea, vizitatorii pot admira zeci de icoane pe sticlă, realizate de meşteşugari, în mai multe zone din ţară. De curând, patrimoniul muzeului s-a îmbogăţit cu 100 de costume populare, aduse din Dâmboviţa şi Prahova.

Clădirea care găzduieşte astăzi Muzeul de Artă Populară a fost construită între 1893 şi 1896. Sunt câţiva ani buni de la ultima restaurare. Acest lucru s-a făcut după cutremurul din 1986, care a afectat clădirea. Între 1987 şi 1988 muzeul a fost supus unor reparaţii capitale şi a fost reparat în interior pe structură de rezistenţă. Atunci s-a restaurat şi faţada.

Conducerea instituţiei vrea să obţină fonduri europene pentru lucrări,dar procedurile sunt anevoioase.

Muzeul de Artă Populară din Constanţa se află pe list

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°