Fără să pară vizibil afectat de ideea că va sta patru ani după gratii, Cocoană le-a spus poliţiştilor că s-ar fi predat mai repede, dar a insistat să facă o petrecere cu prietenii. Cocoană a stat doar două ore în sediul Poliţiei Timiş, de unde a fost escortat la Penitenciarul Timişoara. El nu a venit cu mâinile goale, ci cu două sacoşe, pline cu haine de firmă, dar şi cu un teanc de poze, în care apar el, familia şi prietenii apropiaţi, probabil pentru a nu le uita feţele în cei patru ani cât va sta închis. Surse din rândul Inspectoratului de Poliţie Timiş spun că Adrian Cocoană ar fi declarat că a sărbătorit intrarea în închisoare printr-o petrecere de neuitat. El împarte celula de detenţie cu încă alte şapte persoane, doi violatori şi cinci hoţi.
Adrian Cocoană a omorât, pe 19 august 2008, un tânăr, în centrul Timişoarei. El conducea un Ferrari cu peste 100 de kilometri la oră, a intrat într-o depăşire pe contrasens, a lovit un taxi şi apoi a ricoşat pe trotuar, unde l-a lovit mortal pe Lucian Reja şi a rănit-o pe prietena acestuia.
Fără să pară vizibil afectat de ideea că va sta patru ani după gratii, Cocoană le-a spus poliţiştilor că s-ar fi predat mai repede, dar a insistat să facă o petrecere cu prietenii. Cocoană a stat doar două ore în sediul Poliţiei Timiş, de unde a fost escortat la Penitenciarul Timişoara. El nu a venit cu mâinile goale, ci cu două sacoşe, pline cu haine de firmă, dar şi cu un teanc de poze, în care apar el, familia şi prietenii apropiaţi, probabil pentru a nu le uita feţele în cei patru ani cât va sta închis. Surse din rândul Inspectoratului de Poliţie Timiş spun că Adrian Cocoană ar fi declarat că a sărbătorit intrarea în închisoare printr-o petrecere de neuitat. El împarte celula de detenţie cu încă alte şapte persoane, doi violatori şi cinci hoţi.
Adrian Cocoană a omorât, pe 19 august 2008, un tânăr,