Aducerea portughezului în locul lui Carlo Ancelotti a vrut să însemne un nou început pentru echipa de pe Stamford Bridge, însă până în prezent a adus o lipsă acută de rezultate.
Înfrângerea din Liga Campionilor, scor 1-2, în faţa celor de la Bayer Leverkusen a făcut ca Chelsea să nu mai fie sigură de calificare în faza viitoare a competiţiei, având nevoie de o victorie în ultimul meci din grupe cu Valencia, sau de un scor alb (0-0), pentru a merge mai departe.
Din 2003, de când Abramovic a preluat echipa de pe Stamford Bridge, Chelsea nu a avut niciodată un start aşa dezastruos de sezon, în Premier League aflându-se la o distanţă de 12 puncte faţă de liderul Manchester City.
O sursă din interiorul vestiarului le-a povestit celor de la Sunsport că "jucătorii aşteaptă din partea conducerii încredere şi forţă de unitate a grupului, ceea ce nu vine din partea lui Villas-Boas. El are doar 34 de ani şi probabil cei din conducere se întreabă dacă nu cumva au greşit angajând un antrenor aşa tânăr. Exista foarte mult respect din partea jucătorilor pentru Ancelotti, ceea ce nu se poate spune şi despre Villas-Boas în acest moment."
În umbra portughezului se află mai mulţi antrenori gata să accepte o eventuală propunere din partea lui Abramovic, presa din Anglia speculând că Guus Hiddink este unul dintre favoriţi, mai ales după ce şi-a încheiat socotelile cu federaţia din Turcia.
În cazul în care fostul antrenor al lui Porto va fi dat afară de la Chelsea, pe lista posibililor înlocuitori se va afla şi Dan Petrescu. Antrenorul lui Kuban a fost în cărţi şi în vară, dar atunci s-a considerat că românul încă nu e copt pentru Premier League.
"Va veni în curând momentul în care Abramovici se va orienta către antrenorii tineri, iar Petrescu poate fi una dintre opţiuni. Abramovici cunoaşte foarte bine campionatul rus