Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ultima etapă din tur, Bihorul Beiuş primeşte vizita Hunedoarei, iar Unirea Valea lui Mihai evoluează în deplasare

Publicat in Bihoreanul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Formaţiile bihorene de fotbal din cadrul celui de-al treilea eşalon, CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai, vor disputa vineri ultimele jocuri din sezonul de toamna al ediţiei de campionat 2011-2012.

În cadrul rundei a XV-a, ultima a turului Seriei a V-a, CF Bihorul Beiuş va evolua pe teren propriu, în timp ce Unirea Valea lui Mihai va juca în deplasare.

În timp ce liderul clasamentului, CF Bihorul Beiuş, va primi replica celor de la FC Hunedoara, Unirea Valea lui Mihai, de pe locul X, va întâlni la Făget, echipa locală, Flacăra, situată pe poziţia a XI-a.

După succesul din etapa precedentă, echipa beiuşeană se reîntoarce acasă şi, vineri, de la ora 14, va primi replica celor de la FC Hunedoara, într-o partidă care o va putea instala în fruntea clasamentului Seriei a V-a pe echipa din sudul judeţului Bihor până cel puţin în luna martie, atât cât va dura vacanţa de iarnă.

Dacă anul trecut se lupta pentru promovare, sezonul actual o regăseşte pe formaţia hunedoreană, după 14 etape, doar pe locul VI, dar cu toate acestea echipa poate pune probleme jucătorilor bihoreni.

Meciul de la Beiuş, de pe stadionul Bihorul, va fi arbitrat de arădeanul Răzvan Olimpiu Cadar.

Tot de la ora 14, şi tot vineri, va evolua în acest sfârşit de săptămână şi Unirea Valea lui Mihai, cea de-a doua grupare bihoreană din competiţie.

Vălenii au făcut deplasarea la Făget, în judeţul Timiş, pentru confruntarea cu echipa locală, Flacăra.

Meciul dintre cele două combatante se anunţă foarte echilibrat, urmând a se întâlni două echipe apropiate valoric, după cum confirmă şi clasamentul, care după 14 etape o dă pe Unirea pe poziţia a X-a, cu 18 puncte, în timp ce timişenii se situează o poziţie mai jos, cu 17 puncte.

Elevii antrenorului Rudy Kovacs vor încerca să obţină un rezultat bun, astfel încât pauza de iarnă să nu-i prindă pe un loc din zona "

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°