Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10.000 de euro de la Primărie pentru o zi de baschet

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Municipalitatea a oferit 40.000 de lei pentru ca elevii de la mai multe colegii din Bacău să joace baschet în echipe de doi contra doi.

Dărnicie dusă la maxim la Primăria Bacău. Nu mai puţin de 10.000 de euro au fost acordaţi unei Asociaţii Sportive, pentru organizarea memorialului "Viorel Grigore".

Concret, elevii de la cinci colegii din municipiul Bacău au jucat, timp de o zi, baschet în echipe de doi la doi jucători. Evenimentul, aflat la a treia ediţie, "sponsorizat" de municipalitate, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi s-a desfăşurat în sala de sport a Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare" din Bacău, cu tribunele goale.

"La prima ediţie am primit de la Primărie 10.000 de lei, iar a doua ediţie am făcut-o din fonduri proprii. Acum, la cea de-a treia ediţie am reuşit, din nou, să obţinem o finanţare", a declarat profesoara de Educaţie Fizică Izabela Valentina Ţuţu, organizator al evenimentului. Ea a mai adăugat că nu a depus deocamdată un raport al cheltuielilor, însă garantează că banii au fost cheltuiţi pe materiale sportive necesare în dotarea şcolii.

"Nu e cazul să vă dau raportul cum am cheltuit banii! Oricum, am cumpărat materiale necesare acestei activităţi. Panouri de baschet rabatabile, echipament pentru echipa şcolii, diplome, invitaţii. Oricum, din 2007 şcoala noastră nu a mai primit niciun leu pentru dotarea sălii de sport cu materiale didactice", a mai adăugat profesoara Ţuţu.

Totul are acoperire în acte

În replică, viceprimarul Roxana Mironescu afirmă că banii au o perfectă justificare în acte. "În general se aprobă mai puţini bani decât se cer pentru astfel de activităţi. Totul trebuie justificat pe hârtie. Există o comisie de consilieri locali care aprobă astfel de dosare, nu eu!", a declarat viceprimarul Mironescu.

Consilierul local George Bogatu, membru al comisiei care a aprobat finanţarea, nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 27 minute
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum o ora
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 10 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum 49 minute
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum 50 minute
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°