Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIE O fetiță de patru ani a murit într-un incendiu. Alți doi copii au ajuns la spital cu arsuri grave VIDEO - GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

O fetiță de patru ani și-a pierdut, vineri după-amiază, viața într-un incendiu care a izbucnit pe strada Zăvoi din Sibiu. Alți doi copii, un băiețel și o fetiță, frați ai micuței, au arsuri grave și urmează să fie transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

UPDATE Micuții erau împreună cu alți trei frați în locuința lor, o baracă aflată într-o zonă mărginașă a Sibiului. Vecinii povestesc că mama lor, însărcinată în luna a șaptea, plecase după lemne iar tatăl era de asemenea plecat de acasă, atunci când a izbucnit incendiul. ”Când am venit am văzut flăcările că ardeau, erau până sus, nu mai puteai să te bagi”, a povestit una dintre vecine.

Ajunși la fața locului, pompierii au reușit să-i scoată pe trei dintre frați din casă nevătămați. Doi micuți au arsuri grave, iar fetița de patru ani și-a pierdut viața.

”Incendiul a izbucnit de la o sobă lăsată nesupravegheată. Au fost salvați cinci copii, trei au fost scoși înainte să fie răniți iar doi au fost duși la spital cu arsuri”, a spus sublocotenentul Laurențiu Anastasiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Cei doi copii arși, un băiețel de un an și jumătate și o fetiță de doi ani și câteva luni au fost duși la spital și urmează să fie transportați la București. Medicii spun că fetița are arsuri pe o suprafață mai mare a corpului, însă nu atât de grave ca în cazul fratelui ei.

”Pacientul este în vârstă de un an și jumătate, din păcate arsurile sunt de gravitate mare la nivelul capului și a căilor respiratorii superioare, noi o să-l stabilizăm starea până rezolvăm un transfer cu aeronava la Spitalul de Arși din București”, a spus medicul Constantin Roșca, șeful Unității Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

AUR anunță o decizie a Biroului Electoral Central: USR nu poate desfășura niciun fel de campanie electorală în favoarea lui Nicușor Dan

HotNews acum 38 minute
Partidul condus de George Simion a anunțat sâmbătă după-amiază că Biroul Electoral Central a admins o sesizare a formațiunii politice referitoare la campania electorală desfășurată de USR în favoarea candidatului independent Nicușor Dan. Contactat d

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

Ministerul Energiei lansează un program pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, cu un buget total de 150 de milioane de euro / Cine poate depune proiecte

News.ro acum 3 ore
Ministerul Energiei anunţă că lansează ”cel mai ambiţios program” pentru eficientizarea energetică a industriei româneşti, sprijinit din Fondul pentru Modernizare, cu un buget total de 150 de milioane de euro. ”Ministerul Energiei lansează cel mai a

VIDEO Marcel Ciolacu: „Sper că nu suntem atât de blestemați încât să trebuiască să alegem între un președinte care a tăiat apa și unul care a dat prea multă apă” / „Victore, tu ai un dușman”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a susținut două discursuri în cadrul evenimentelor electorale organizate sâmbătă la Bacău și Piatra Neamț pentru Crin Antonescu, candidatul pe care social-democrații îl susțin alături de PNL și UDMR la alegeril

Trump înlocuieşte portretul lui Obama de la Casa Albă cu o imagine a sa

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a înlocuit portretul fostului preşedinte Barack Obama din holul principal al Casei Albe cu un tablou care îl înfăţişează pe el în timpul tentativei de asasinat din Pennsylvania. Tabloul nou instalat surprin

Forțele israeliene au încercuit Rafah, oraș cu valoare strategică din sudul Fâșiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Forțele israeliene au finalizat încercuirea orașului Rafah din Fâșia Gaza, a anunțat armata sâmbătă, ca parte din planul care prevede cucerirea mai multor zone din enclavă și evacuări de populație la scară largă, relatează Reuters. Armata israeliană

Ce a întâlnit Antonescu mai des în politică: nepotism sau amantlâc

Gandul acum 2 ore
Crin Antonescu a recunoscut că nepotismul este „mai evident” decât amantlâcurile în politică, într-un șir de răspunsuri scurte la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV. Într-un format de întrebări rapide care i-au cerut să aleagă între două var

Rusia a lansat zeci de drone asupra Ucrainei; patru persoane rănite, anunţă Kievul

News.ro acum 4 ore
Rusia a lansat un val masiv de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane şi provocând distrugeri la clădiri rezidenţiale şi comerciale în Kiev şi alte regiuni ale ţării, au anunţat sâmbătă autorităţile ucrainene, citate de Re

Vremea

București
acum

13°
sâm.

3°/13°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

11°
sâm.

2°/11°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

11°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

3°/12°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°