Încă o carte a istoricului Lucian Boia care, dacă nu spulberă nişte mituri, pune o seamă de realităţi aparent foarte cunoscute într-o nouă haină*). De astă dată, şi-a ales ca temă elita intelectuală într-o perioadă scurtă din istoria noastră în care s-au succedat şapte regimuri. Greu de găsit, spune el, o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri. "De mai bine de douăzeci de ani - comentează editura -, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX.

S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei."

De la început istoricul precizează ce înţelege prin elite intelectuale - în principal corpul universitar, de preferinţă la nivel de profesori şi conferenţiari, membrii titulari ai Academiei Române, scriitorii cu statut recunoscut, ziariştii şi publiciştii formatori de opinie. Cea mai mare parte a informaţiei cuprinsă în carte este extrasă direct din arhive, din presa vremii, din memorii şi jurnale publicate în ultimele două decenii, adică direct din surse.

Sunt în carte informa