Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Mazăre despre câinii comunitari:Trebuie omorâţi

Publicat in Ziua Veche, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, se declară pentru eutanasierea câinilor de pe străzi, spunând că este mai bine ca el să omoare câinele decât să se îmbolnăvească, după ce este muşcat, şi să facă injecţii în burtă “în nişte condiţii groaznice”.

Radu Mazăre a spus într-o conferinţă de presă, că iubeşte animalele, dar că în niciun oraş din lume nu a văzut câini pe străzi. “Chestiunea asta este foarte relativă pentru că ţine de suflet. Când merg cu bicicletă şi sare să mă muşte aş vrea să-i omori, când văd într-un reportaj prin ce chinuri trec, aş vrea să nu-i omori, că iubesc animalele. Cred că până la urmă într-un oraş nu ar trebui să existe. Cred că ar trebui omorâţi, n-am văzut în occident nicăieri câini comunitari. Îi văd pe occidentalii care vin şi ne învaţă pe noi că ar trebui să păstrăm câinii, dar la ei nu am văzut niciodată niciun câine. (… ) Eu n-am nimic cu câinele, dar de ce ne muşcă? Văd că nu avem nimic cu pisicile, noi vrem să omorâm câinii pentru că ne muşcă. Şi decât să mă muşte pe mine şi să mă îmbolnăvesc eu şi să fac injecţii în burtă în nişte condiţii groaznice, mai bine îl omor pe câine, că asta-i viaţa, eu sunt mai puternic decât câinele. Că, dacă ar fi după el, m-ar muşca şi m-ar mânca până la urmă. El se gândeşte că mă doare când mă muşcă pe mine?“, a mai spus Mazăre, care a mărturisit însă că nu a fost muşcat de niciun câine.

El a mai spus că o decizie în ceea ce priveşte câinii comunitari din Constanţa va fi luată numai după ce populaţia va fi consultată în acest sens. “O să consultăm populaţia şi în funcţie de ce vrea populaţia aia o să facem. Sunt pentru legea asta, v-am mai spusm, dar să decidă lumea. Aşa cum am consultat populaţia pentru buget, o s-o consultăm şi pentru câini. Vom face sondaj şi oamenii vor putea vota şi pe siteul Primăriei. Vrea să-i omorâm, îi omorâm, vrea să-i lăsăm vii, îi lăsăm vii, în niciun caz nu o

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 20 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum 8 ore
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Ministrul Finanţelor se răzgândește de la o zi la alta. Tanczos Barna susține că nu va creşte TVA

Adevarul acum 14 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA.

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°