Adrian Cocoană a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, iar azi va fi încarcerat la Penitenciarul Popa Şapcă dinTimişoara. Ucigaşul cu Ferrari nu va avea un regim de detenţie foarte strict, bucurându-se de un regim semideschis.
UPDATE: Adrian Cocoană s-a prezentat în această dimineaţă la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş pentru a fi pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Cocoană îşi va ispăşi pedepsa în Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara în regim semideschis.
Citeşte şi:
Mama victimei ucigaşului cu Ferrari: „Este o victorie amară. Ar fi trebuit să primească mai mult”
Ucigaşul cu Ferrari trebuie să se prezinte la poliţie în 24 de ore de la emiterea sentinţei de condamnare pentru a fi încarcerat. Potrivit unor surse importante din cadrul Penitenciarului Popa Şapcă din Timişoara, Cocoană va sta trei săptămâni în carantină, apoi va fi prezentat unei comisii pentru individualizarea pedepsei. Pentru că pedepsa nu este una grea, ucigaşul cu Ferrari se va bucura în puşcărie de un regim semideschis. „Are acces de la o cameră la alta. Uşile se închid noaptea, poate ieşi la plimbare în curtea penitenciarului. Are la dispoziţie o bibliotecă. Sunt o serie de facilităţi de care beneficiază cei care sunt în regim semideschis”, au spus pentru „Adevărul” surse din cadrul penitenciarului.
Cum poate scăpa Cocoană din puşcărie
Potrivit avocatului Arcadie Anastasescu, specializat în drept penal, Cocoană va putea scăpa de puşcărie după executarea efectivă a unei jumătăţi din pedeapsă şi cumularea executării a două treimi din pedeapsă prin muncă. Practic, dacă va munci în detenţie, Cocoană poate scăpa de puşcărie peste un an şi opt luni, patru luni deducându-se din perioada de arest preventiv.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Adrian Cocoană