Cred în crizele bărbaţilor, crize care nu au nicio legătură cu vârsta lor biologică.
Pentru mine, criza vârstei mijlocii, prin care bărbaţii ştiu de copii că vor trece, nu este decât o scuză să o aştepte şi s-o invoce. Dar nu pot vorbi despre toţi bărbaţii, ci doar despre o parte dintre ei, căci sunt bărbaţi care o ţin din criză în criză, dar şi bărbaţi care scapă „nevirusaţi". Nu pot să admit că femeile părăsite de bărbaţii nesiguri sau foarte plictisiţi (soţia sau partenera de viaţă devine ca o soră) sunt victime. Victime mi se par mai degrabă tinerele amante impresionate de calităţi mimate, închipuite. Victime mi se par ei înşişi, în ultimă instanţă.
Mi-amintesc ridicolul prezent la unul dintre chefurile din perioada studenţiei, când una dintre colege s-a afişat cu un „nene", acelaşi care o lua în fiecare zi de la facultate. Acesta era un bărbat impozant, la vreo 45 de ani, îmbrăcat tot timpul la patru ace. Îndrăgostit de distinsa studentă sau doar nostalgic după perioada când era flăcău, a încercat să dea în mintea copiilor - a purtat un outfit în culori demente, a dansat ca un adolescent şi a încercat să ne câştige simpatia spunându-ne bancuri şi invitându-ne în grup la vila pe care o deţinea undeva în Predeal. Vorbea mult şi prost, se manifesta mai vizibil decât oricare dintre colegii noştri. Măscăriciul acela avea vârsta tatălui meu, iar mie îmi venea să-i vorbesc cu „dumneavoastră". Un an mai târziu am aflat că şi-a părăsit soţia şi cei doi copii pentru a se căsători cu a noastră colegă. Trei ani a ţinut noul mariaj din care a rezultat un copil, „nenea" alegând să fugă încă o dată cu o altă studentă, mai tânără, mai frumoasă, mai... ignorantă. Maridana Arseneeste editor "Adevărul"
