Un student de la Facultatea de Psihologie a fost diagnosticat cu tuberculoză după ce a intrat în contact cu educatoarea de la Aroneanu, aceasta fiind colegă de cursuri cu el. Alţi trei copii de la grădiniţa la care tânăra era educatoare au primit acelaşi diagnostic.
Alerta de tuberculoză s-a extins şi în mediul universitar ieşean. 66 de studenţi de la Facultatea de Psihologie şi cadre didactice universitare au solicitat să li se facă teste pentru a vedea dacă s-au molipsit de la educatoare din Aroneanu, diagnosticată cu TBC, studentă la această specializare.
Deşi nu toate persoanele au beneficiat de analize, deja s-a confirmat un caz de tuberculoză în cazul unui tânăr student. „La «Cuza» până în prezent am controlat 21 de studenţi şi 4 cadre didactice, dar şi alte trei persoane de la secretariat. S-a confirmat un caz de tuberculoză la un student", spune doctorul Adriana Sorete, medic la Spitalul de Penumoftiziologie Iaşi.
Alerta de TBC a împânzit Universitatea „Cuza“ după ce educatoarea bolnavă a participat la cursuri
Preşcolari din Aroneanu diagnosticaţi cu TBC după ce au fost la orele unei educatoare bolnave
Alertă de TBC la o grădiniţă din judeţ UPDATE
De la grădiniţa din Aroneanu, din cei 53 de copii testaţi, 3 au primit diagnostic de TBC, 22 au hiperergie tuberculinică, iar la 43 dintre ei se face tratament cu chimioprofilaxie.
Testaţi au fost şi copiii de la grădiniţa din Româneşti, acolo unde educatoarea a lucrat anul şcolar anterior.
„Avem 76 de testaţi de la Româneşti, 12 au hiperergie tuberculinică. Din aceştia, 6 s-au prezentat pentru investigaţii şi au primit tratament cu chimioprofilaxie. Investigaţiile continuă", spune doctorul Adriana Sorete.