Procurorii Parchetului Capitalei au solicitat, vineri, instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile a Nicoletei Tapalan, Cosmin Ion Muşuroia, Nicolae Truşcă şi Marin Bătăiosu, pe care îi acuză de evaziune fiscală şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis cererea procurorilor şi a emis pe numele celor patru mandate de arestare preventivă, se arată într-un comunicat de vineri al Parchetului Capitalei.
Anchetatorii au stabilit că SC Heloss Oil SRL, administrată de Nicoleta Tapalan, a întocmit formalităţi vamale prezentând documente prin care a fost diminuat preţul real al mărfurilor achiziţionate din import, sustrăgându-se astfel de la plata TVA şi a impozitului pe profit aferente acestor tranzacţii.
În activitatea infracţionala erau implicate mai multe societăţi comerciale care importau sau cumpărau de pe piaţa internă produse petroliere derivate, pe care le valorificau prin intermediul staţiilor de distribuţie a carburanţilor ca "motorină Euro 5".
"Întreaga activitatea infracţională a fost orchestrată de reprezentanţii SC Heloss Oil SRL, fiind foarte bine conturată, pe schema unui circuit închis, desfăşurat între societăţi controlate şi conduse de aceleaşi persoane, cu intenţia de a introduce în ţară motorină Euro 5, declarând organelor vamele că acel produs este păcură, în condiţiile în care diferenţa de acciză între cele două produse este foarte mare", notează procurorii în documentul citat.
Procurorii Parchetului Capitalei au solicitat, vineri, instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile a Nicoletei Tapalan, Cosmin Ion Muşuroia, Nicolae Truşcă şi Marin Bătăiosu, pe care îi acuză de evaziune fiscală şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis cererea procurorilor şi a emis pe numele celor patru mandate de arestar