Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciumaru şi Morega vor referendum privind soarta câinilor comunitari

Publicat in Impact in Gorj, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Autorităţile din Târgu-Jiu vor să se consulte mai întâi cu cetăţenii, în privinţa gestionării câinilor fără stăpân. Deşi recunoaşte că sterilizarea maidanezilor şi înfiinţarea de noi adăposturi nu sunt soluţii privind gestionarea câinilor fără stăpân, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, nu consideră că eutanasierea acestor animale este măsura corectă. Deputatul UNPR de Gorj, Dan Ilie Morega, consideră că cea mai bună măsură privind rezolvarea problemei câinilor ar trebui luată de către cetăţeni, în cadrul unui referendum.

Florin Cârciumaru, primarul Municipiului Târgu-Jiu spune că se va consulta cu cetăţenii, atunci când va decide soarta câinilor fără stăpân. Înainte de a lua o decizie, edilul spune că va studia foarte bine legea, iar împreună cu consilierii locali va gândi o strategie, în privinţa gestionării acestei probleme. “Este o lege aşteptată îndelung de administraţiile locale din toată ţara”, afirmă primarul Florin Cârciumaru. Deşi recunoaşte că metodele clasice, de sterilizare sau de creare de adăposturi pentru maidanezi, nu au rezolvat problema acestora, Florin Cârciumaru spune că va decide soarta câinilor fără stăpân împreună cu cetăţenii.

Dan Ilie Morega, preşedintele UNPR Gorj, susţine şi el ideea organizării unui referendum, pentru consultarea populaţiei cu privire la gestionarea câinilor fără stăpân. Acesta se declară revoltat de faptul că până în prezent nu au fost luate niciun fel de măsuri pentru rezolvarea acestei probleme. Morega spune că de-a lungul timpului, mulţi cetăţeni i s-au plâns de faptul că au fost atacaţi şi chiar muşcaţi de câini pe stradă. Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, care permite inclusiv soluţia eutanasierii animalelor dacă autorităţile locale o consideră oportună, a trecut de Camera Deputaţilor şi va merge pentru promulgare la preşedintele Traian Băsescu.

Autorităţile din Târg

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum 52 minute
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 51 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 45 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°