Volkswagen Golf a înregistrat o creştere de 10% a nivelului mediu al preţurilor pe piaţa auto second-hand din România în ultimul an, potrivit datelor furnizate de AutoIndex.
Media preţurilor cerute pentru un Volkswagen Golf second-hand a înregistrat în ultimul an o creştere de 10%, pornind de la o valoare de 3.550 euro în luna octombrie anul trecut şi ajungând în prezent la valoarea de 3.940 euro, conform AutoIndex. Pe parcursul anilor s-a observat, statistic, că modelul Volkswagen Golf este unul dintre cele mai tranzacţionate autoturisme de pe piaţa auto second-hand în mediul online din România, cu un număr de peste 44.200 anunţuri postate pe Auto.ro în ultimul an.
"Această creştere semnificativă a preţului mediu al unui Volkswagen Golf se datorează şi faptului că, în ultimul an, actuala generaţie a compactei germane (lansată în anul 2009) a început să fie revândută ca autoturism second-hand. Prin urmare, este firesc ca preţul cerut de către vânzători să fie mai ridicat pentru exemplarele fabricate începând cu anul 2009, iar numărul mare de tranzacţii să influenţeze decisiv evoluţia anuală a indicelui AutoIndex pentru Volkswagen Golf", a declarat Bogdan Axinia, General Manager Auto.ro.
Modalitatea de calcul a AutoIndex este complexă, agregă datele din peste 450.000 de anunţuri, se obţine pentru 28 mărci şi 180 modele, ţine cont de kilometri, an de fabricaţie, marcă, model şi preţ.
Volkswagen Golf a înregistrat o creştere de 10% a nivelului mediu al preţurilor pe piaţa auto second-hand din România în ultimul an, potrivit datelor furnizate de AutoIndex.
Media preţurilor cerute pentru un Volkswagen Golf second-hand a înregistrat în ultimul an o creştere de 10%, pornind de la o valoare de 3.550 euro în luna octombrie anul trecut şi ajungând în prezent la valoarea de 3.940 euro, conform AutoIndex. Pe parcursul anilor s-a observat, statistic