Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 martie 2012, alegeri prezidenţiale în Rusia

Publicat in Ziua Veche, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Alegerile prezidenţiale în Rusia au fost fixate pe 4 martie 2012 prin votul dat vineri de Consiliul Federaţiei.

În cadrul unei sesiuni plenare, 142 de senatori prezenţi în sală s-au pronunţat pentru această dată. Obligaţia fixării alegerilor prezidenţiale revine, prin Constituţie, camerei superioare a parlamentului rus, iar o decizie în acest sens trebuie luată nu mai devreme de 100 de zile înainte de scrutin şi nu mai târziu de 90 de zile înainte de ziua votului.

Comisia Electorală Centrală a anunţat însă încă din 22 iulie că Rusia va desfăşura alegerile prezidenţiale la 4 martie 2012, la acea dată neştiindu-se cine va candida la şefia statului, transmite Agerpres În principiu, alegerile urmau să aibă loc la 4 sau 11 martie, ‘însă cum ziua de 11 este lucrătoare, alegerile se vor desfăşura la 4 martie‘, a declarat un purtător de cuvânt al CEC.

Premierul rus Vladimir Putin a decis ca ziua de duminică 11 martie 2012 să fie declarată lucrătoare, în timp ce 9 martie, vineri, va fi zi de sărbătoare. Scopul acestei decizii este de a permite ca ruşii să se odihnească timp de trei zile la rând, deoarece 8 martie este zi de sărbătoare, Ziua internaţională a femeii.

Alegerile prezidenţiale în Rusia au fost fixate pe 4 martie 2012 prin votul dat vineri de Consiliul Federaţiei.

În cadrul unei sesiuni plenare, 142 de senatori prezenţi în sală s-au pronunţat pentru această dată. Obligaţia fixării alegerilor prezidenţiale revine, prin Constituţie, camerei superioare a parlamentului rus, iar o decizie în acest sens trebuie luată nu mai devreme de 100 de zile înainte de scrutin şi nu mai târziu de 90 de zile înainte de ziua votului.

Comisia Electorală Centrală a anunţat însă încă din 22 iulie că Rusia va desfăşura alegerile prezidenţiale la 4 martie 2012, la acea dată neştiindu-se cine va candida la şefia statului, transmite

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 8 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°