Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii aprinse astăzi la Spitalul de Boli Infecţioase, din cauza banilor. Peste o sută de angajaţi au strâns semnături, nemulţumiţi că li s-au tăiat din sporuri

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova au strâns semnături pe care le vor depune săptămâna viitoare la conducerea unităţii medicale, nemulţumite că li s-au tăiat din sporurile salariale. Doctorii spun că reducerea sporurilor este ilegală şi că vor depune sesizări la Primăria Craiova şi Ministerul Muncii. Spiritele s-au încins astăzi iar angajaţii ameninţă cu instanţa.

Nemulţumirile au apărut după ce conducerea spitalului a hotărât luna trecută reducerea sporurilor cu până la 50%. Mai multe cadre medicale au organizat un protest la sfârşitul lunii octombrie, revoltate din cauza acestei situaţii. Astăzi, la unitatea medicală menţionată au fost discuţii aprinse între membri din conducerea instituţiei şi salariaţii care spun că măsura aplicată de către spital este ilegală. "Nu este legal să ni se ia din sporuri. Am adunat semnături iar săptămâna viitoare le vom depune direcţiei spitalului, cerând înapoi sporurile oprite. Am discutat şi astăzi. Mai mult ca sigur vom ajunge şi în instanţă, pentru că nu ai cu cine te înţelege", a declarat doctorul Paul Gingă, şeful Secţiei Pneumologie II. Doctorul Gingă a precizat că, până astăzi, 110 cadre medicale au semnat cererea de a le fi returnate sporurile. "Vom depune sesizare la primărie şi la Ministerul Muncii. Nu înţeleg de ce să ni se ia din sporuri, de ce unilor li se ia şi altora nu. Nu este legal", a precizat doctorul şeful Secţiei Pneumologie II din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.

Conducerea spitalului nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere cu privire la această situaţie.

Protest la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Angajaţii s-au adunat la uşa managerului, revoltaţi de tăierea unor sporuri salariale

Consiliul de administraţie al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Craiova au hotă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 56 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 32 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°