Decizia ar fi fost luată după ce Guvernul a primit de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) un răspuns în care se precizează că există premise pentru încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese de către şeful SGG, iar mai mulți liderii PDL ar fi cerut demisia acesteia. Sursa: AGERPRESSursa: AGERPRES
1 /.
Premierul Emil Boc a convocat-o în biroul său pe Daniela Andreescu, secretar general al Guvernului după ședința Executivului. Acesta a chemat-o pentru a-i cere explicații în ceea ce privește scandalul ”RA-APPS” privind spațiile administrate de această instituție. După, șeful Executivului a declarat că a decis să o revoce din funcție.
Prim-ministrul a purtat o discuție cu șefa SGG-ului, iar conversația a devenit așa de aprinsă încât s-au auzit țipele șefului Guvernului prin ușă, potrivit unor unor surse guvernamentale.
Întâlnirea a avut loc după ce mai mulți lideri PDL ar fi cerut ca prim-ministrul să aibă o discuție cu Andreescu prin care să lămurească problemele semnalate în presă în ceea ce privește spațiile RA-APPS-ului și posibilul conflict de interese în care s-ar afla șef Secretariatului General al Guvernului și după ce premierul a primit informarea oficială de la ANI.
”Liderii partidului i-au transmis premierului că explicaţiile de până în prezent ale Danielei Andreescu nu sunt mulţumitoare şi i-au cerut ca, în cazul în care aceasta nu poate prezenta alte argumente în apărarea sa, să o demită”, au precizat surse din cadrul partidului.
Secretariatul General al Guvernului susţine că şeful SGG, Daniela Andreescu, a sesizat personal, marţi, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru a analiza cazul său, în urma informaţiilor publicate în presă privind un conflict de interese ca urmare a spaţiilor RA-APPS atribuite familiei sale, mai exact soțului ei și fiicei acesteia.
Întrebat de jurnalişti despre cazul se