Iar am greşit, fir-ar să fie! Dar cum nu m-am temut niciodată să-mi recunosc greşelile, o recunosc şi pe asta. Singurii oameni care nu greşesc niciodată sunt ideologii, cei care ştiu adevărul dinainte.

Pentru ei totul e atât de clar! Mie nu trebuie să-mi spună nimeni cum stau lucrurile, trebuie să le văd cu ochii mei. Prefer să greşesc din cauza miopiei mele, nu a ochelarilor de cal ai diverselor teorii despre lume.

În editorialul meu de săptămâna trecută îl vedeam pe Geoană învingător în confruntarea cu Ponta. Asta pentru că, deşi am ştiut mereu că pe pesedişti nu-i dă inteligenţa afară din casă, nu mi i-am închipuit nici chiar aşa de proşti. Da, proşti, proşti făcuţi grămadă, nu se mai poate spune altceva despre ei din clipa asta încolo. De când au cedat a doua funcţie în stat pe tavă, fără nici cel mai mic avantaj pentru ei, acum, când lupta electorală e pe muchie de cuţit. De când şi-au permis un mare scandal, acum, când fiecare procent contează, fiecare votant, fiecare vot. N-am putut crede că ei îşi vor da autogol trăgând în minge cu atâta sete. Şi iată de ce.

Mircea Geoană n-a fost nici o clipă o reală ameninţare pentru PSD. Nimic mai de mirare decât faptul că acest om a putut deveni preşedintele partidului, când n-a fost niciodată decât o pasăre stranie, aşezată-n multe luntre şi în niciuna confortabil. Prea intelectual pentru PSD şi prea ambiţios pentru un intelectual. Prea sentimental pentru un om politic şi prea cinic pentru un sentimental. Ciudata sa alcătuire, mai potrivită pentru un artist, chiar dacă unul de bâlci, l-a acoperit de ridicol în lumea crocodililor. Trei sferturi dintre oameni s-ar fi sinucis de mult de ruşine dac-ar fi trăit faimoasa noapte de preşedinţie, dac-ar fi vorbit despre faimoasa cravată violet şi în nenumărate alte situaţii de un penibil dostoievskian. În diplomaţie, treacă- meargă, poate că n-