Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE NATO a omorât 25 de soldaţi pakistanezi

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

UPDATE 12,18.Pakistanul a protestat sâmbătă în ‘termenii cei mai puternici’ pe lângă NATO şi Statele Unite ale Americii /SUA/, după un raid al aeronavelor Alianţei nord-atlantice soldat cu moartea a cel puţin 20 de soldaţi pakistanezi, la graniţa cu Afganistanul, relatează AFP.

‘Premierul Yousuf Raza Gilani a condamnat cu fermitate atacul desfăşurat sâmbătă de NATO asupra unui post militar pakistanez. Potrivit instrucţiunilor primului-ministru, acest mesaj a fost transmis NATO şi SUA, prin intermediul Ministerului de Externe, în termenii cei mai puternici’ – se arată într-un comunicat al ministerului.

———————–

Elicoptere ale Alianţei nord-atlantice au pătruns în nord-vestul Pakistanului şi au atacat un post militar din apropierea graniţei afgano-pakistaneze, provocând moartea a 25 de soldaţi.

Drept replică, autorităţile pakistaneze au blocat aprovizionarea NATO în Afganistan. Camioanele şi cisternele cu combustibil al NATO care urmau să ajungă în Afganistan au fost oprite în oraşul Jamrud din regiunea tribală Khyber, la câteva ore după raidul aliat, potrivit surselor citate de Agerpres. Este vorba de circa 40 de vehicule, a menţionat un înalt responsabil guvernamental pakistanez, Mutahir Zeb, citat de Reuters.

Responsabili ai NATO de la Kabul au afirmat sâmbătă că li s-au adus la cunoştinţă cele întâmplate şi vor oferi informaţii suplimentare imediat ce va fi posibil.

UPDATE 12,18.Pakistanul a protestat sâmbătă în ‘termenii cei mai puternici’ pe lângă NATO şi Statele Unite ale Americii /SUA/, după un raid al aeronavelor Alianţei nord-atlantice soldat cu moartea a cel puţin 20 de soldaţi pakistanezi, la graniţa cu Afganistanul, relatează AFP.

‘Premierul Yousuf Raza Gilani a condamnat cu fermitate atacul desfăşurat sâmbătă de NATO asupra unui post militar pakistanez. Potrivit instrucţiunilor primului-ministru, acest mesaj a fost

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 2 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 2 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 7 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 6 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 12 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 6 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

16°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°