"De mine ştie lumea unde sunt. Ce nu ştie e că nu sunt singur la Marie Curie, ci împreună cu colegul meu, Sorin Târnoveanu. Pe el trebuie să-l cunoască lumea." Cel care spune asta este Sergiu Stoica, un neurochirurg de excepţie, pe care şi l-au disputat francezii şi canadienii, dar care a ales să revină în România, în 2007, şi să facă aici ceea ce în străinătate e regula: medicină. Fără condiţionări, fără minciuni şi fără jumătăţi de măsură.
Sergiu Stoica, 37 ani, a revenit în România în 2007, după ce a lucrat 10 ani în Franţa şi Canada. Şi-a luat diploma de neurochirurg în Franţa şi a fost pentru trei ani medic al Spitalului Universitar din Montreal unde s-a ocupat de chirurgia anevrismelor, a malformaţiilor arteriovenoase şi a tumorilor cerebrale profunde. Foto: Octav Ganea / Mediafax
Şef de secţie la Spitalul de copii Marie Curie din Bucureşti, Sergiu Stoica are, în ciuda tinereţii sale, generozitate şi modestie. Nu vorbeşte despre sine, ci preferă să vorbească despre ceilalţi, cu care face echipă şi alături de care salvează vieţi. Unul dintre ei e Sorin Târnoveanu, mai tânărul său coleg, alături de care pătrunde, la propriu, în creierul ori în măduva unui copil care adesea are doar câteva ore de la naştere.
Sorin Târnoveanu, 33 ani, medicul specialist care face echipă la Bucureşti cu dr. Sergiu Stoica, medic primar. Foto: Octav Ganea / Mediafax
Strasbourg, Cluj via Bucureşti
Târnoveanu, 33 de ani, e în echipa de la spitalul bucureştean din martie 2011. Vine cu experienţă de la Cluj şi de la Strasbourg, unde a lucrat un an într-un centru de neurochirurgie. Nu şi-a reînnoit contractul cu clinica din Franţa, preferând să revină în ţară, unde îl aştepta familia. "Am ales să mă reîntorc eu decât să îi mut pe ei acolo", explică medicul decizia.
Pentru Sorin Târnoveanu, neurochirurgia a fost o alegere conştientă, încă din a