Mulţi ar spune: Li s-a înfundat! Sau: I s-a înfundat! Sau nu, aş spune eu. Am văzut, de-a lungul timpului, cum elefanţi pe care lumea nu-i mai încăpea au fost luaţi la bani mărunţi, au dat cu subsemnatul şi pe la ANI, şi pe la DNA, dar au căzut tot în picioare, precum Hopa Mitică.

Aşa că, nu mă gândesc la viitor. Mă gândesc doar la febra asta din prezent şi formulez „De ce?"-uri. Nu spune nimeni că nu era acesta momentul. Momentul în care de la Centru a venit rostogolul „Geoană" în teritoriu, să radă tot în cale şi să dea o lecţie prostănacilor mai mici sau mai mari de la „sate". Nu spune nimeni că „fenomenul Stancu" se aseamănă izbitor cu „fenomenul Mischie" (remember, Târgu Jiu, 2002-2003), însă „fenomenul Stancu" nu-i decât o prelungire din trecut, o sumă de tentacule oneroase pe care niciun potentat al vremurilor noastre n-a avut curajul să o reteze. De ce? Din motive de milioane de euro.

Fiindcă, să fim serioşi, momentul ca Bunea Stancu să fie întrebat despre legăturile sale politico-economico-administrative ar fi trebuit pieptănat cu peria din sârmă încă de la începuturile sale în fruntea unui judeţ. Dar, nu! A fost lăsat să crească mare şi roşcovan, să se coacă şi, zău, dacă n-am sentimentul că bubuiala asta de acum nu-i decât un deget pe care, în binecunoscuta sa lecţie de viaţă politică, stăpânirea i-l arată lui Stancu de la Brăila.

Dacă m-aş pricepe vreun pic la filosofie aş spune: „Avem stăpânii pe care-i merităm!". Cum asociez filosofia cu scriitura lui Arthur Schopenhauer, tot mai des, mărturisesc un pesimism iremediabil în privinţa lămuririi acestei situaţii prin metoda „cătuşe". Un bun jurnalist, iarăşi mărturisesc, ar scrie kilometri de pagini despre afacerile oneroase, ar declanşa campanii, ar pune pe masă dosare, dosare, ar smuci cuvintele şi-n stânga, şi-n dreapta, doar, doar o pica Stancu.

Dar de ce să pice Stancu? Dep