Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO A murit Ioana Paunescu, fiica cea mare a poetului Adrian Paunescu

Publicat in HotNews, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

Ioana Paunescu, fiica cea mare a poetului Adrian Paunescu, a murit vineri, la varsta de 44 de ani, din cauza unei boli grave cu care a fost diagnosticata la inceputul acestei an, potrivit Mediafax. Ioana Paunescu a fost operata in luna martie, insa boala fusese depistata prea tarziu.

Ioana Paunescu era fiica cea mare a poetului, publicistului si omului politic Adrian Paunescu, care a murit la inceputul lunii noiembrie 2010.

Potrivit Gandul.ro, Ioana Paunescu s-a nascut pe 2 iunie 1967. A absolvit Liceul Nicolae Tonitza si a lucrat la Animafilm. In ultima perioada, locuia cu mama sa, poeta Constanta Buzea.

Adrian Paunescu spunea despre fiica sa Ioana, intr-un material publicat de Jurnalul National in 20 iulie 2010: "Este o fiinta spirituala, capabila de iubire, buna stiutoare de limba romana, dar nenorocoasa (i-a murit acum cativa ani barbatul) si mai putin ambitioasa. Performantele ei profesionale n-au aparut cu promptitudinea pe care o merita vocatia ei. Un anumit fel de depresie i-a imputinat si elanurile sociale. Asta nu inseamna ca n-o iubesc fara conditii".

'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/b89d41fb649ce86e98b498f7092590af/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E")); Ioana Paunescu, fiica cea mare a poetului Adrian Paunescu, a murit vineri, la varsta de 44 de ani, din cauza unei boli grave cu care a fost diagnosticata la inceputul acestei an, potrivit Mediafax. Ioana Paunescu a fost operata in luna martie, insa boala fusese depistata prea tarziu.

Ioana Paunescu era fiica cea mare a poetului, publicistului si omului politic Adrian

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 7 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 6 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 11 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 10 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 6 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 6 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Rezultatele Loto 6/49 ale extragerii de duminică, 26 mai 2024. Vezi numerele câștigătoare

Ziua Constanta acum 10 ore
Duminică, 26 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1,04 milioane de lei, co

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 8 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°